Retrospectiva literara
Multe s-au intamplat in saptamana ce tocmai s-a incheiat, asa ca o trecere in revista a celor mai importante evenimente este binevenita. Daca mi-a scapat ceva, va rog sa fiti ingaduitori, abia mi-am reintrat in ritm.
Sa vedem asadar, ce a insemnat saptamana trecuta din punct de vedere literar, asa cum am citit pe Guardian.co.uk:
– o prima editie rara a unui roman de Jules Verne a fost vanduta cu aproape 1000 de lire de magazinul online Oxfam din Aberdeen. Este vorba despre romanul “An Antarctic Mystery”, in traducerea lui Cashel Hoey, care spune povestea unei calatorii in jurul indeoartatelor insule Kerguelen, din Sudul Oceanului Indian. Acum cinci ani, acelasi roman s-a vandut pentru suma de 975 de lire, doborand recordul magazinului.
– pana in aprilie, anul viitor, doua milioane de volume vor fi disponibile intr-o librarie digitala americana care va rivaliza cu cea de la Google. Cel putin, asa declara Robert Darnton, om de stiinta, autor si librar in cadrul Universitatii Harvard. Digital Public Library of America, o initiativa non-profit gandita inca din octombrie 2010, va fi pusa la punct pana in prima jumatate a anului viitor si va face ca, citez, “mostenirea culturala sa fie accesibila, in mod gratuit, pentru toti barbatii si femeile din tara, de fapt, pentru intreaga lume.”
– vanzarile e-bookurilor Harry Potter au depasit chiar si cele mai optimiste asteptari: in numai trei zile, vanzarile au trecut de pragul de un milion de lire. Primele trei volume costa 4.99 lire in format digital, iar ultimele patru – 6.99 lire. Toate cele sapte editii pot fi cumparate intr-un pachet special, pentru suma de 38.64 euro.
– cele 32 de volume ale ultimei editii printate din Enciclopedia Britannica sunt pe cale sa se epuizeze. Nostalgicii s-au grabit sa isi achizitioneze volumele care cel mai probabil, vor deveni de colectie, astfel incat numai 800 de exemplare mai sunt disponibile din cele 120000, cate au fost printate. La numai o zi de la anuntul ca faimoasa enciclopedia va aparea de acum inainte doar online, s-au vandut 175 de exemplare, editia finala completa ajungand pe Amazon la pretul de 2.500 lire.
– implicarea lui Ann Pratchett in cauza librariilor independente, lucru care a determinat-o sa isi deschida propria librarie in Tennessee si sa sustina importanta vanzarii de carte la televiziunea americana i-a adus o nominalizare din partea revistei Times, pentru topul celor mai influente persoane din lume. Autoarea, castigatoare a premiului Pen/Faulkner in 2001 pentru romanul “Bel Canto”, se regaseste pe lista celor 200 de nominalizati, alaturi de nume ca Barack Obama, Oprah Winfrey, Regina, Angela Merkel, Kate Middleton, dar si scriitori ca George RR Martin si Suzanne Collins, ambii in voga datorita seriilor “Cantec de gheata si foc” si “Jocurile foamei”. Publicul este cel care voteaza, urmand ca pe 17 aprilie lista finala a celor mai influente 100 de persoane sa fie dezvaluita.
Scrie un comentariu