Premiul Diagram loveste din nou
La capitolul premii literare, stam destul de bine. Dintre toate, preferatul meu este, de departe, premiul Diagram. V-am mai spus, stiu, dar probabil ca voi continua sa o fac an de an, minunandu-ma in acelasi timp de ingeniozitatea unora.
Premiul Diagram de anul acesta ajunge… la goblini. Mai exact, la romanul lui Reginald Bakeley “Cum sa-ti protejezi de goblini cotetul de gaini/ Goblinproofing One’s Chicken Coop”, care a adunat 38% dintre voturile cititorilor. In carte pot fi gasite sfaturi extrem de folositoare despre cum pot fi alungate “vrajile si duhurile” din casa.
Premiul Diagram, ajuns la cea de-a 35-a editie, este oferit anual de revista britanica The Bookseller. Cei peste 1.000 de cititori care au votat pe site-ul welovethisbook.com, au avut de ales intre urmatoarele titluri: “How Tea Cosies Changed the World” (“Cum au schimbat lumea invelitorile pentru ceainice”), de Loani Prior, “Was Hitler Ill?” (“Era Hitler bolnav?”), de Hans-Joachim Neumann si Henrik Eberle, “How to Sharpen Pencils” (“Cum sa ascuti creioane”), de David Rees, “Lofts of North America: Pigeon Lofts” (“Mansarde din America de Nord: Mansarde pentru porumbei”), de Jerry Gagne, si “In God’s Doodle: The Life and Times of the Penis” (“Mazgaleala Domnului: Viata si faptele penisului”), de Tom Hickman.
Foarte educative cartile din lista de nominalizari, dupa cum puteti observa. Anul trecut am invatat sa gatim cu Poo (cel thailandez, nu englezesc), iar acum invatam cum sa ne protejam inaripatele de spiritele malefice. Se intelege de la sine ca astept cu mare interes lectia de anul viitor. Voi nu?
Scrie un comentariu