In urma cu o saptamana am intalnit un om frumos, am cunoscut o persoana al carei suflet m-a impresionat. M-a intampinat cu un zambet clad, insa avea ochii tristi. M-am asezat langa ea si nu stiu cum au trecut minutele, cum s-a facut tarziu… cuvintele ei m-au prins intr-o poveste inceputa cu mult timp in urma. O poveste atat de trista, genul de poveste in timpul careia te intrebi “cum poate fi adevarat asa ceva?”, “oare exista oameni atat de goi, fara suflet?”.

Si iata ca Daniela, personajul meu, a trecut prin toate cu pasi mici dar siguri. Daniela si-a publicat de curand primul volum de poezii, pe care a tinut sa mi-l inmaneze personal. Rasfoiam carticica in timp ce vorbele ei curgeau line, curate si triste. Privirea mi se oprea pe cate un vers care venea parca sa intareasca spusele ei. Am citit mai tarziu poeziile ei, am descoperit povestea in cuvinte desenate de cele mai multe ori cu lacrimi. Am vrut sa scriu despre ea din ziua aceea in care am intalnit-o, insa nu mi-am gasit eu cuvintele. Este greu sa scrii despre oameni frumosi, e greu sa gasesti cuvintele potrivite pentru a descrie un suflet cald, plin de iubire si de vise.

Poeziile Danielei sunt marturii ale unei iubiri nemarginite, sunt bucati de suflet si de nori, poeziile ei sunt promisiuni si vise. Mereu am crezut ca aceia care scriu versuri au un dar aparte, ca lumea lor e mai frumoasa, ca reusesc sa modeleze lumi dupa propria imaginatie in care noi, cei care le citim suntem spectatori ce vor admira impresionati cuvintele-imaginile-lumea desenata. Asa este lumea Danielei… o lume superba, in care cuvintele rasar sincere si luminoase ca lumina soarelui.

Va recomand cartea Pe culmea norilor scrisa de Daniela Patrascu, e mai mult decat poezie, e suflet de femeie.

#daniela patrascu #iubire #pe culmea norilor #poezie