Pirateria, un fenomen ce trebuie să dispară
Descărcarea ilegală a unor anumite documente de pe internet nu este o noutate. Fenomenul acesta, cunoscut sub numele de ”piraterie”, este o probemă cu care se confruntă o mulțime de oameni din lumea întreagă. De la simple melodii până la manuale universitare, în epoca noastră poți găsi aproape tot ce vrei în mediul online fără să plătești. Vorbim deci și despre cărți. Suntem la un click distanță de romanul nostru favorit. Trebuie doar să căutăm pe Google titlul cărții, scriem la sfârșit și formatul în care dorim să fie cartea, ”cotrobăim” prin câteva site-uri până dăm de unul serios, dăm un click pe download și gata, cartea este a noastră!
Dar este modalitatea aceasta de a citi cărți corectă?
Răspunsul ar trebui să fie nu. Spun ar trebui, pentru că multă lume ar putea veni cu argumente pro piratatului de cărți. ”Dar cărțile sunt așa scumpe!” sau ”Mi-a cumpărat bunica recent un eReader ca să nu mai dau bani pe cărți” sunt doar două dintre argumentele care mi-au fost aduse în discuții pro sau contra pirateriei. Însă nici o scuză, oricât de bună sau de logică ar fi ea, nu mă poate convinge că pirateria este un lucru bun.
Haideți să facem un mic exercițiu de imaginație. Suntem într-un magazin, iar portofelul nostru este plin. Ne plimbăm printre rafturi și vedem o ciocolată cu mentă, absolut delicioasă, ambalată ca de cadou. Teoretic, ne-am permite-o. Practic, nu prea ne surâde ideea de a da bani pe o ciocolată. Până la urmă, este o ciocolată. Se vor găsi alții care să o cumpere. Nu se va întâmpla nimic dacă nu dăm banii pe ea. Așa că o luăm din raft și ne îndreptăm spre ieșire.
Acum imaginați-vă că acea ciocolată este, de fapt, o carte.
Scenariul acesta sună a furt, nu-i așa?
Ei bine, pirateria este exact asta. Furt. Poate că nu furi ceva fizic, cum ar fi o ciocolată, dar cu siguranță furi drepturile de autor ale unui om. Îi furi munca de ani de zile și, cel mai important, îi furi pâinea de la gură.
Pentru că, surpriză! Oamenii nu scriu cărți numai de amorul artei. Ei câștigă din acest lucru. Au nevoie de banii pe care îi primesc de pe urma unei cărți pentru a-și achita facturile, la fel ca un om care are un job normal. Un lucru pe care societatea noastră trebuie să îl înțeleagă este că artiștii au și ei facturi. Muzicienii, scriitorii, pictorii, fiecare om care a ales să facă din pasiunea lui meserie trebuie să câștige bani din ceea ce face, altfel nu poate trăi. Există o percepție greșită în lumea noastră: că arta nu trebuie cumpărată. Arta este artă până la urmă. Este doar un tablou, doar o carte. De ce ar trebui să dau bani pe așa ceva? Este doar un mod de a-mi înfrumuseța viața.
Ei bine, nu. Nu este așa. Pentu absolut orice formă de artă se muncește. Și nu se muncește o lună sau două. În spatele unei cărți stau ani de muncă. Fie că vorbim despre scriitor, sau despre echipa care s-a ocupat de manuscris, toată lumea care a ajutat la scoaterea pe piață a unei cărți a depus un efort, fie el mic sau mare. Iar dacă acesta nu este un motiv foarte bun de a cumpăra o carte, atunci nu știu ce ar putea fi.
Mi s-a spus o dată că ”prețurile cărților sunt prea piperate”. Poate că așa este. Există cititori care nu își pot permite prea multe cărți. Însă nimeni nu spune că trebuie să citim fiecare carte care apare pe piață. Și nici nu consider acesta un argument destul de bun pentru pirateria de cărți. Există și acele locuri numite ”biblioteci”, unde te duci, ceri o anumită carte, o împrumuți, o citești și apoi o returnezi. Și toată procedura este gratis.
Apoi mai este și argumentul acela cu ”e doar un eBook”. Îmi pare rău, nu am realizat că o carte în format digital nu este o carte reală. Dacă o carte în acest format nu este reală, vreți să spuneți că tot internetul este o minciună? eBook-urile sunt cărți. Nu există absolut nici o diferență între a fura o carte dintr-o librărie și a descărca un eBook de pe internet în mod ilegal. Ba nu, există una. Dacă ești prins că furi o carte dintr-o librărie, vei fi pedepsit.
Nu cred că pirateria poate fi oprită. Mereu se vor găsi modalități de a încărca sau de a descărca ceva de pe internet în mod ilegal. Singurul mod în care pirateria poate fi oprită este de a înțelege toți că este o acțiune ilegală. Furăm munca cuiva. Imaginați-vă, doar, cum ar fi dacă cineva v-ar fura munca voastră. Nu prea drăguț, nu-i așa?
Data viitoare când cineva se gândește la a pirata o carte, sper să își amintească câteva lucruri pe care le-am spus în acest articol. Chiar dacă nu cred că mentalitatea oamenilor se va schimba după un simplu articol, este important să realizăm, încet încet, că fiecare om merită să fie răsplătit după munca depusă. Și nu uitați că niciodată nu se știe când unul dintre noi se poate afla în situația de a afla că munca lui a fost furată. Karma always works its magic.
2 Comentarii
ComenteazaAdrian / May 23, 2016 la 10:49 am
Bianca, într-o lume în alb și negru, opinia ta ar fi una sub al cărei stindard m-ai găsi înrolat și pe mine. În lumea noastră, însă, fur cărți, recunosc. (Sunt pe jumătate iertat?)
Înainte de orice argument, permite-mi, te rog, să-ți ofer și eu un scenariu. Să spunem că sunt și eu violonist și cânt de mulți ani împreună cu un violoncelist care m-a invitat vineri seara la el acasă. Văd în biblioteca lui o carte — pe care el a plătit-o — și îl rog să mi-o împrumute să o citesc, pentru că îmi doresc asta. Dacă mi-o împrumută și nu mă trimite la librărie, ar fi ca și când ar fi el un fel de bibliotecar și e probabil legal, dacă i-o returnez în două săptămâni. Dacă acea carte este, însă, în format electronic și o pot copia, într-o formă sau alta, să o citesc, nu ca să o vând, e deja furt? Dacă o vând de 200 de ori, să spunem, cum se numește și cum se pedepsește? Dacă distrug copia electronică după ce o citesc, mai e furt? Dacă îmi împrumută notebook-ul lui, cu drepturile electronice asupra cărții, până citesc cartea, e legal, adică tot un fel de bibliotecă, deși sunt biblioteci care cer bani inclusiv pentru împrumutul cărților electronice? Până unde se întind obligațiile cititorului?
Revin la argumente și, pentru că tot vorbim de ele, știi ce cred că lipsește din argumentația ta? Participantul majoritar la drepturile bănești. Știi despre cine vorbesc? Despre niște hoți cu acte în regulă, aș spune, dacă m-aș lăsa pradă pasiunii (inclusiv pasiunii de lectură, de la care sunt privat prin mijloace pecuniare, pentru că nu sunt plin de bani, să-mi pot permite orice carte vreau să parcurg, parțial sau în totalitate). Dar nu spun asta, atitudinea nu mă reprezintă. Te-aș întreba, în schimb, dacă ai vreun prieten editor care să-ți spună ce procent din carte ajunge la autor. Eu am câțiva, sunt și eu unul.
Nu vreau să fac pledoarie pentru furt, nu aș putea, natura mea interioară mi-o interzice, mi-e greu să fur; dacă aș putea, aș avea bani suficienți să îmi cumpăr toate cărțile pe care mi le-aș dori; dar, din nou, dacă aș putea fura, nu aș putea plăti pentru cărți, oricâți bani aș avea, nu? Dar, din nou, cum ai spune tu, fur cărți. Nu, nu din librării — asta ar fi ultima formă de haiducie la care aș apela! 🙂 , deși, dacă stau bine să mă mai gândesc, trebuie să recunosc că am furat și din librării; sunt câțiva librari care mă cunosc și care îmi permit, stând pe un fotoliu în librăriile lor, cu câteva cărți în mână, să fotografiez anumite pasaje sau chiar pagini întregi. Dacă furi o parte din carte, e furt sau ”furtuleț”? Se iartă, adică? Fur, însă, cărți electronice, cu acceptul celor care, de fapt, mi le oferă. Dacă am acceptul lor, este, însă, tot furt! pentru că ei nu aveau dreptul să mi le ofere, ci doar dreptul să le citească, încuiați în odăile și în mințile lor.
Sunt de acord că autorii trebuie plătiți. Din fericire, tehnologiile actuale permit deja soluții alternative pentru orice fel de operă (literară, muzicală, fotografică etc.), iar banii pot deja să ajungă direct la autori. Încurajez aceste metode.
Nu vreau să văd moartea librăriilor în favoarea plăților prin Internet, direct în conturile autorilor, îmi plac librăriile prea mult, mi-au plăcut întotdeauna, dar vreau să văd ziua în care oamenii vor plăti prețul corect pentru cărți. (Nu am să citez acum cazul acelor renumite rețele de distribuție de peste ocean, ajunse în justiție, dar fără o justiție finală…) Iartă-mă dacă mesajul meu e prea lung, poate patetic, pare neclar sau nedrept. (Am prieteni bloggeri care mi-au spus că uneori comentariile mele sunt mai lungi decât textele lor.) Voiam să nuanțez puțin opinia ta și sper să fiu iertat dacă am greșit.
Mă înclin cu respect.
ghenof / April 29, 2017 la 4:24 pm
pentru mine nu este bucrie mai mare si placere decat sa tin o carte in mana ,la propriu,cand citesc.
iar in privinta preturilor sunt atatea reduceri la librariile online incat nu exista sa nu gasesti cartea pe care ti-o doresti