Moby Dick, ilustrat pagina cu pagina
Matt Kish declara ca nu este un artist dar, cu toate acestea, tentativa sa de a ilustra fiecare dintre cele 552 de pagini ale romanului “Moby Dick” de Herman Melville poate fi incadrata la categoria arta.
Laboriosul proiect, inceput in 2009, a fost dus la bun sfarsit, cu putin timp inainte de data limita stabilita: 552 de zile. Drept urmare, rezultatul final – numit, cum altfel, “Moby Dick in Pictures. One Drawing for Every Page” – a fost publicat de editura Tin House, putand fi admirat (si cumparat) de oricine.
Ideea nu este una originala insa, dupa cum declara insusi Matt Kish. Sursa de inspiratie i-a fost Zak Smith, artistul care a ilustrat romanul Curcubeul gravitatiei, de Thomas Pynchon.
Dar de ce tocmai acest roman si nu unul cu mai putine pagini? Matt Kish explica pentru Huffington Post: “Moby Dick mi-a tinut companie intreaga mea viata. Am citit cartea de cateva ori, am vazut versiunea pentru TV si numeroase benzi desenate – a fost o parte a vietii mele”. In acest context, alegerea este una cat se poate de fireasca.
Imaginile sunt dintre cele mai diverse, de la desene la colaje, si cu siguranta ca veti gasi cel putin una care sa va fie pe plac. Va puteti face o idee urmarind trailerul pentru promovarea cartii:
Daca va doriti mai mult, puteti intra pe blogul si site-ul lui Matt Kish.
Scrie un comentariu