Litera transforma parcurile in biblioteci
S-a deschis sezonul lecturilor in aer liber. Incepand de saptamana aceasta si pana pe 31 august, in cateva parcuri din Bucuresti, voi, cei care doriti sa imbinati plimbarile cu cititul, veti putea rasfoi cele peste 100 de carti puse la dispozitie de editura Litera.
Indiferent ca va plac povestile ori romanele de fictiune, sau preferati cartile practice, veti gasi cu siguranta un titlu care sa va atraga. In bibliotecile improvizate in parcuri veti regasi titluri din colectiile “Bestseller”, “Premium”, “Thriller”, “Nobel”, seria de autor “Alice Munro”, “Sanatate si nutritie”, “Biblioteca pentru toti copiii”, “Disney”, “Disney English”, “Marvel” si “Tom si Jerry”.
Bibliotecile Litera, din care puteti imprumuta orice carte va doriti, pe parcursul unei zile, se afla in Parcul Cismigiu – intrarea de la Conservator, Parcul Tineretului – Parcul Lumea Copiilor, Gradina Valorilor Romanesti si Parcul Alexandru Ioan Cuza – intrarea Liviu Rebreanu.
Aceasta initiativa face parte din campania de incurajare a lecturii, pe care editura Litera o sustine cu ocazia implinirii a 25 ani de existenta.
Scrie un comentariu