Școala este o perioadă în care nu ți se cer prea multe (în afară de rezultate cât de cât bune la învățătură, dar hai că nu e așa rău!) și în același timp nici nu te bucuri de libertate deplină. De exemplu, libertatea de a studia autorii de cărți care ți se par ție buni, de a face comentarii literare pe marginea lecturilor tale de suflet și de a nu fi nevoit să citești “monștri literari sacri”, prefăcându-te că le apreciezi geniul.

Dacă aș mai fi la liceu sau în gimnaziu, cred că mi-aș pune măcar odată întrebarea: De ce lângă Marin Preda nu are loc și un George R.R. Martin? Cu ce e mai presus Ion Creangă cu ale sale amintiri din copilărie, față de J.K. Rowling? Nu trebuie ca unul să-l excludă pe celălalt, dar cred că școala ar fi mai simpatică dacă programa ar permite și câțiva autori populari printre adolescenți. Poate atunci chiulul de la orele de română ar fi mai rar iar materia pentru examene ar părea mai puțin… obligatorie!

Dar na… învățatul din plăcere se pare că nu este destul de relevant pentru viitorul nostru ca intelectuali. Trebuie să aflăm totul despre autorii români și despre operele lor, fie că ne plac sau nu. Operele sunt disecate, interpretate și răs-interpretate, în comentarii lungi, care trebuie memorate și înțelese. Și nu e ca și cum elevii au dreptul la vreo interpretare proprie… Nu dom’ne, versul “mi-e sete” semnifică angoasa autorului, nici să nu-ți treacă prin cap că autorul poftea pur și simplu la un ulcior cu apă rece.

Făcând un salt în trecut, îmi amintesc că multe dintre lecturile obligatorii mi-au plăcut foarte mult. În același timp, multe mi s-au părut nesuferite și mărturisesc, nu aș fi citit nici o pagină din ele dacă nu era din obligație. L-am iubit pe Liviu Rebreanu, atât pentru “Ion” cât și pentru “Pădurea spânzuraților”. “Enigma Otiliei” a fost superbă. Marin Preda cu “Moromeții” a fost ok, dar Mircea Eliade cu țigăncile lui mi-a acrit viața. Munții de comentarii pe care i-am scris în timpul orelor nu mă pot convinge că lectura aia are vreun sens. “Romanul adolescentului miop“ iarăși, consider că este una dintre cele mai slabe cărți despre adolescenți. Iar “Întâia noapte de dragoste, întâia noapte de război”, nici ca lectură obligatorie nu a putut ajunge la mine, plictiseala curgând pur și simplu pe paginile ei.

În vacanțele de vară mă retrăgeam însă în compania cărților care erau pe placul meu. Departe de lecturile plicticoase și interpretările lor sofisticate. Mereu am apreciat autorii care spun pe șleau ce au de spus și nu caută moduri inutile de a spune lucruri foarte simple. Dar știu că, pentru a trece cu succes prin școală, trebuie să accepți regulile și să te conformezi. Chiar dacă ele înseamnă să citești (și) ce ți se impune.

În altă ordine de idei, le urez actualilor elevi un an mișto, cu obligații literare cât mai plăcute! Eu, la mulți ani distanță de perioada școlii, voi deschide o carte aleasă doar de mine, recomandată de un “profesor” în care am încredere deplină: clubul de carte Serial Readers.

#club de carte #editors pick #featured #George R. R. Martin #liviu rebreanu #marin preda #mircea eliade