Imaginea de sine, afectata de cartile chick lit

de / February 14th, 2013 / 223 vizualizari

chick lit“Cartea asta ma face sa par grasa?” Un studiu efectuat de cei de la Virginia Tech arata ca lecturile chic influenteaza increderea in sine a cititoarelor.

Bridget Jones si armata de eroine obsedate de greutate sunt principalele vinovate pentru imaginea corporala negativa inoculata femeilor. Noul studiu, publicat in jurnalul “Body Image”, a analizat efectele pe care greutatea corporala a protagonistelor si stima de sine a acestora o au asupra imaginii corporale a cititoarelor si au ajuns la concluzia ca acestea sunt ingrijoratoare.

In studiul lor, cercetatorii au recurs la urmatoarele doua carti: “Something Borrowed” (Ceva de imprumut), de Emily Giffin si “Dreaming in Black and White”, de Laura Jensen Walker, ambele avand protagoniste cu o greutate normala, dar cu o stima de sine scazuta. Cate un pasaj din fiecare carte a fost adaptat, obtinandu-se noua versiuni diferite, cu protagonistele trecand prin diverse faze, de la subponderale, dar multumite de sine, la supraponderale, dar cu increderea la pamant. Au impartit apoi aceste pagini, iar cele 159 de studente care le-au citit au evaluat, pentru fiecare caz in parte, atractivitatea sexuala. Conform rezultatelor, atunci cand eroina in cauza este subtirica, participantele se simt mult mai putin atragatoare, iar cand in centrul atentiei este o protagonista cu o stima de sine scazuta, cititoarele devin mult mai constiente de propria lor greutate.

Exista insa si o parte buna, intrucat literatura chick lit poate fi folosita si invers, ca instrument de combatere a dereglarilor alimentare care pot veni la pachet cu stima de sine scazuta. Prin crearea de povesti in care protagonistele cu restante la capitolul incredere in sine apeleaza la ajutorul familiei si al prietenilor, autoarele chic le pot face pe cititoare sa constientizeze problema. Prin urmare, daca cititoarele devin constiente de raportarea la un personaj care nu are o imagine tocmai buna despe sine, pot reactiona in consecinta si pot lua masuri pentru imbunatatirea parerii despre propriul corp.

Autoarea unora dintre cele mai bine vandute carti chick lit, Katie Fforde, s-a referit la studiu ca fiind “putin ingrijorator”: “Pe cand obisnuiam sa citesc o multime de romane de dragoste de la Mills & Boon, ma temeam ca nu voi fi niciodata unul dintre acei oameni incredibil de frumosi si ca nu o sa traiesc o poveste de dragoste asemeni lor. Asa ca atunci cand am scris primul roman, am facut-o pe protagonista sa aiba mascara intinsa la ochi, sa fie usor supraponderala, fiind nevoita sa stea asezata pentru a-si imbraca jeansii. Mi-am dorit sa scriu pentru oamenii care nu au o silueta ideala, pentru a arata ca, uneori, lucruri placute li se intampla si celor care nu sunt perfecti. M-ar ingrijora sa stiu ca personajele mele ar putea sa ii nelinisteasca pe cititori… dar nu cred ca as schimba o carte doar pentru ca cineva are indoieli. In clipa de fata scriu despre o eroina de varsta inaintata, atrasa de un tip mai tanar, si care are o multime de temeri si incertitudini – nu as putea sa renunt la acestea… Cred ca autorii ar trebui sa scrie cea mai buna carte posibil.”

Sursa

# # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Un comentariu

Comenteaza

Scrie un comentariu

[uam_ad id="21340"]

Alte articole
asemantoare