Evolio – evolutia lecturii

de / December 12th, 2013 / 269 vizualizari

Pe cand eram mic copil si rasfoiam cartile prafuite din podul casei, nu imi imaginam ca peste ani chiar si cel mai gros roman va fi redus la un ecran putin mai mare decat cel al telefoanelor mobile de ultima generatie si ca voi putea sa imi port intreaga biblioteca in geanta. Si, credeti-ma, biblioteca mea chiar nu e micuta!

Evolio

E-reader-ele au revolutionat lectura si oricat de mult mi-ar placea mie cartile, cu mirosul lor, trebuie sa recunosc ca un astfel de gadget se dovedeste util la drum lung si atunci cand spatiul din bagaj este limitat. Eu am avut la dispozitie, timp de o saptamana, o jucarie foarte simpatica de la Evolio – multumesc, inca o data, pe aceasta cale. Un e-reader ale carui dimensiuni (160.3 x 111.5 x 8 mm si o greutate de 189 gr) nu tradeaza cele 100 de carti preinstalate, care abia daca ocupa ceva din capacitatea totala de 4GB. Daca nu va este suficient, puteti suplimenta cu ajutorul unui card micro SD cu capacitate de pana la 16 GB. Sa tot citim!

Nu sunt familiarizata deloc cu lectura digitala, asa ca a trebuit sa incep de la zero. Cum se porneste, cum se inchide, ce face butonul asta? Dar celalalt? Cum fac sa stiu la ce pagina am ramas (se retine automat), cum navighez prin meniu (nu, nu e touch pad)? etc. Nu ca acum as fi vreo experta, dar am terminat de citit prima mea carte pe Evobook si ma simt de parca acum am invatat alfabetul.

La drept vorbind, nu este greu sa te obisnuiesti cu un e-reader, mai ales daca il folosesti strict pentru lectura – pot fi incarcate si fotografii, dar nu am incercat, asa ca nu ma pronunt.

E-readerul mi-a lasat o impresie placuta, dar nu as putea sa renunt la print, oricate avantaje mi-ar oferi. In schimb, as opta oricand sa il folosesc ca alternativa la o carte voluminoasa (inca mai am sechele din perioada Drood – 960 de pagini!). Ca plusuri, de mentionat ecranul antireflex care ofera dispozitivului o suprafata lizibila si clara din orice unghi, atat in lumina solara directa, cat si in lumina de interior, tehnologia e-ink, care face ca lectura digitala sa se apropie cat mai mult de lectura cartilor traditionale –  intrucat nu se utilizeaza lumina stralucitoare de fundal, dizpozitivul poate fi folosit si la lumina soarelui -, precum si autonomia bateriei de pana la 10000 de pagini si pana la 20 de zile. Personal, as fi preferat ca ecranul sa se aprinda, astfel incat sa pot citi si cand in jur este lumina slaba (de exemplu, seara, in mijloacele de transport in comun), dar acest mic incovenient se poate remedia rapid, prin achizionarea unei huse cu lampa incorporata.

Daca v-ati pregatit deja lista pentru Mos Craciun, poate o revizuiti putin. Sunt sigura ca ati mai primit carti pana acum, dar cand vi s-a mai intamplat sa primiti o intreaga biblioteca?

Mai multe detalii despre produs gasiti aici.

# # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Postul precedent

Scrie un comentariu

[uam_ad id="21340"]

Alte articole
asemantoare