Mi-ar plăcea să citesc repede, atât de repede încât să pot privi în bibliotecă și să-mi spun că e momentul să plec la cumpărături. Mi-ar plăcea ca teancul de cărți de pe noptieră să dispară, să le citesc pe fiecare în parte la o simplă răsfoire. Din păcate, aceasta este o super-putere care stă departe de mine.

În urmă cu douăzeci și ceva de ani nu eram bombardată de tentații ca acum. Biblioteca părinților mi se părea imensă, o sursă inepuizabilă de aventuri, de magie, fiecare carte pe care o răsfoiam era o altă lume pe care urma să o descopăr. Pe atunci îi ceream mamei să-mi recomande cărțile, iar ea, draga de ea, îmi sugera cărțile potrivite vârstei. Faptul că eu puneam ochii pe cele pentru oameni mari e altă poveste…

Prima tentație din afara bibliotecii a fost o carte care mi-a atras atenția de pe raftul unei librării. Coperta a fost cea care m-a făcut să pun mâna pe ea. Nopțile bestiei scrisă de Chelsea Quinn Yarbro a fost primul thriller pe care l-am citit și m-a fascinat de la primele pagini. A fost nevoie să-i pun o supracopertă pentru a nu lăsa la vedere imaginea bestiei (în imagine este ediția din 1993, cea pe care am cumpărat-o). Eram convinsă că mi-ar fi fost interzisă pentru a nu avea coșmaruri. Dar nu am avut. A fost momentul în care am descoperit plăcerea de a citi cărți șocante (ca să nu le zic terifiante). Drumurile la librărie s-au înmulțit, dar niciodată nu cumpăram mai mult de o carte. Luam fiecare raft la rând, răsfoiam cărțile și, în final, plecam acasă cu una singură. O citeam și reveneam.

Acum e cu totul altă poveste. Tentațiile vin din toate părțile: discuțiile cu prietenii, editurile, librăriile, târgurile de carte. Sunt cărți pe care le-am cumpărat cu ani în urmă și care își așteaptă rândul la citit. Îmi place să cred că fiecare carte are momentul ei și-mi va pica în mână atunci când voi avea nevoie de ea, se va cere citită. Sigur, e doar o scuză pe care mi-o servesc de câte ori mă apuc să citesc altceva decât cărțile planificate.

Sunt cărți pe care vreau să le citesc, dar pe care le las în favoarea altora. Dacă am remușcări? Da, am, dar știu că se vor stinge atunci când le va veni rândul. Cele mai ciudate sunt momentele în care termin o carte și, după o pauză de câteva ore (uneori nu e nicio pauză), mă așez în fața rafturilor și studiez oferta. Eu ce citesc acum, întreb cu voce tare. Aștept un semn. Uneori îl primesc – una dintre cărți îmi strigă “citește-mă” ceva mai tare decât restul –, alteori nu primesc niciun semn și sunt nevoită să aleg un titlu la întâmplare. Sunt cărțile pe care le citesc în pauzele de citit și se întâmplă care unele să-mi placă atât de mult încât mă întreb cum de nu le-am citit până atunci. Răspunsul nu întârzie să apară: pentru că nu le venise momentul.

În fiecare zi văd cititori în serie care, ca și mine, au teancuri de cărți de citit. Unii apelează la prieteni, postează poze și cer sugestii: cu care să încep? Metoda asta mi se pare cu mult mai bulversantă decât oricare alta. Nu de alta, dar dacă pui o poză cu șapte cărți și primești șapte răspunsuri diferite, ce faci? Pe care o alegi?

Deși din titlu pare că aș veni cu o soluție, să știți că nu e așa. Îmi este foarte greu să aleg următoarea carte de citit și sunt convinsă că nici vouă nu vă este ușor. Sunt curioasă cum procedați voi. Vă invit să-mi spuneți mai jos, în comentarii, poveștile voastre. Cum alegeți cărțile pe care le citiți? Dacă cineva vă recomandă o carte, sunteți dispuși să vă abateți de la teancul care vă așteaptă?

#carti #carti de citit #ce citesc #club de carte #editors pick #featured #Probleme de cititor în serie #serial readers #thirller