Sa fiu eu oare cea care nu intelege cum sta treaba cu scrisul in ziua de azi? Ce merge, ce prinde, ce vrea publicul larg sau publicul “actual”? Foarte probabil si nu sustin ca detin adevarul absolut (desi, am fost atat de aproape de a atinge maretia adevarului, 10 chakre pe-un picior – divaghez si, curios, chiar are un scop, dar o sa intelegeti dupa ce parcurgeti articolul).

Lasand deoparte minunile de mai sus, stateam asa la un “pahar de ganduri” si mi-am amintit ca, inca din perioada scolii, am evitat destul de mult literatura romana (nu pentru ca nu am considerat-o de calitate, departe de mine acest gand, numai sa fiu acum implicata intr-un brainstorming si ”produc” cateva titluri care m-au impresionat din toate punctele de vedere, deci, e lamurita, ok?), ci pentru ca nu mi-au placut niciodata lucrurile impuse dar, usor usor, mi-am vazut de treaba si am parcurs programa respectiva. Acum nu stiu ce s-a pastrat, cu siguranta au fost introdusi si ceva contemporani pentru un suflu nou, nu stiu, promit sa verific.

Am crescut cu autori precum:  Jane Austen, Shakespeare, Dickens, Dumas si multi altii (balanta a inclinat inspre literatura engleza, franceza si iar… ajung in punctul in care recunosc ca i-am neglijat pe romani). In timp, cu lectura constanta, am inceput sa imi dau seama cam ce ma intereseaza sa aflu dintr-o scriere. Daca la inceput eram atenta numai la povestea in sine, acum incep cu modul de expunere, eleganta frazelor, constructia personajelor, valoarea acestora, mesaj si lista poate continua.

Ok! O sa spuneti ca toti i-au citit pe cei de mai sus, hai ca nu ai zis nimic nou si interesant, traiesti intr-o alta lume, refuzi modernizarea, gandirea libera, i-ai citit cumva pe toti? (eu stiu… si raspunsul este nu, dar am citit cativa si imi arunc aproape zilnic ochii peste diverse texte asa ca, nu va grabiti cu aruncatul rosiilor). Probabil ca sunt un “copil intarziat” (curios, am tot vrut sa schimb partea asta si cineva mi-a zis ca ii place cum suna, asa ca, it stays), caut in continuare finetea scrierilor din secolele 18-19 si inceputurile secolului 20, de ce nu? Pentru ca eu, cititorul “vechi” (daca vreti) sau cititorul care nu mai reprezinta neaparat o prioritate pentru scriitorul de astazi, am ajuns intr-un moment de cumpana, dupa ce mi-am facut curaj si mi-am spus “hai sa citesc ce se scrie azi”, tot ce vad in fata ochilor (sau intr-o proportie foarte mare) sunt texte pline de sex, vulgaritate, fara un mesaj cu adevarat profund, carti… de care?

Si incep sa ma intreb (pe mine insami in prima faza apoi, vad pe cine prind sa imi suporte of-ul) unde este finetea, unde este arta? Acesta este mesajul secolului nostru? Cine ne mai ajuta pe noi, cititorii, sa ne dezvoltam? Inghiti galusca o data, de doua ori, dar, dupa o vreme, iti dai seama ca iti ajunge. Pai, nu se presupunea ca cititul era refugiul nostru? (si nu trebuie sa fi un fanatic al cartilor sa simti asta),  simti ca nu “ti-a hranit” sufletul, poate  l-a inveninat, cu frustrari, cu rautati, mediocritate, te simti (hmm) – inselat.

Sa fie acesta noua noastra oglinda? Pentru ca suntem egoisti, rai, orgoliosi, obsedati (va asigur ca nu m-am ratacit la categoria literatura erotica), abrutizati de lumea in care traim. Lume de care, pana la urma, noi ne facem vinovati. De ce as vrea sa citesc ce “traiesc” sau vad pe strada, sau la televizor? Nu imi mai da nimeni nicio sansa, nicio speranta?

Apoi, tot eu imi zic ca cel mai mare dusman al omului – cititor, scriitor, artist, omul simplu – ramane pana la urma: timpul! Timpul decide intotdeauna valoarea lucrurilor.

Dupa cum bine se poate observa, nu am prezentat liste, nu suntem la piata sau la supermarket (o legatura de autorul X si o duzina de autorul Y), pentru ca tine de fiecare dintre noi sa evaluam ce citim si, apoi, tine si de scriitor, sa isi evalueze scrierea, sa se gandeasca care sunt sansele ca scrierea sa sa bata testul timpului. Si, de asemenea, recunosc ca vizez literatura romana; de americani, chinezi, francezi sa scrie ai lor (totusi, cred ca a fost evident).

Imi aduc aminte de intalnirea clubului Serial Readers din decembrie 2013, tema de discutie a fost: Autori romani de ieri… si de azi si imi amintesc o replica din partea lui A.R. Deleanu, foarte interesanta si cu o puternica nota optimista, suna ceva in genul acesta: “acum, noi putem scrie mult mai bine, am invatat din greselile clasicilor” (evident, nu este un citat fidel 100% dar, cam asta era ideea).

Mi-a placut si chiar as vrea sa cred ca se poate (sa ne intelegem, am avut parte si de niste surprize placute, de aici lipsa listelor, va amintiti, nu?). Asa ca, pana la urma, eu va indemn sa scrieti, sa cititi si iar sa scrieti. Si… as vrea sa va reamintesc de… mine (stiti voi – cititorul ratacit).

#club de carte #confesiune #scrie #serial readers