Coperta: contează sau nu?
În lumea cititorilor în serie există câteva dispute care nu se vor sfârși niciodată. Una dintre ele este cea a coperților. Contează sau nu coperta? Milioane de opinii există în lume, dar două sunt opiniile care predomină. Da, coperta contează. Pe de cealaltă parte, unii oameni spun că nu, coperta nu contează.
Acum câțiva ani înclinam spre ultima tabără, cea a cititorilor pentru care coperta nu are nici o importanță. Acum, după ceva timp în care am analizat psihologia din spatele coperților și al felului în care acestea acționează asupra noastră, sunt convinsă că da, o copertă frumoasă contează.
Nu mă înțelegeți greșit. Voi iubi mereu cărțile pentru conținutul lor. Am întâlnit o mulțime de cărți cu coperți superbe și cu conținut care m-a dezamăgit, la fel cum am citit și cărți cu coperți mai puțin reușite, dar cu un conținut extraordinar. Totuși, consider că este greșit să spui că judeci o carte după copertă. Cartea poate fi judecată de-abia după ce a fost citită, dar prima impresie o face coperta.
Un lucru este clar: coperta nu definește cartea. Însă o recomandă. O copertă este exact ca îmbrăcămintea unui om. Prima impresie pe care cineva și-o formează este bazată pe ce vede în fața ochilor, deci hainele joacă un rol important. La fel și coperțile, ele sunt ”hainele” poveștilor.
Am observat, atât din experiență personală, cât și urmărindu-i pe alții, că o copertă frumoasă, cu un design inedit, ne va atrage întotdeauna mai mult decât o copertă banală. Până la urmă este și normal. Tot ce este frumos atrage ochiul, deci și o copertă reușită va atrage ochiul unui cititor.
Atunci când mă aflu într-o librărie, am grijă să mă uit după autorii mei preferați mai întâi. Apoi verific rafturile în căutare de noi cărți care au fost adăugate de la ultima mea vizită. Cu riscul de a suna superficială, voi recunoaște că de cele mai multe ori trec cu vederea o carte cu o copertă mai puțin reușită. Asta în cazul în care nu este scrisă de vreun autor pe care l-am mai citit în trecut și care îmi place. Însă deobicei mă opresc la cărțile cu o copertă interesantă, pentru că experiența m-a învățat că, de cele mai multe ori, o copertă interesantă înseamnă muncă multă depusă la publicarea respectivei cărți. Iar asta înseamnă că editorii au considerat că respectiva carte merită efortul de a crea o copertă frumoasă. Practic, coperta îmi recomandă cartea mie, cititorului și cumpărătorului. O imagine interesantă sau un design inedit mă fascinează întotdeauna.
Există oameni care cumpără cărți din cauză că respectiva copertă i-a atras. Există însă și cititori care cumpără o anumită carte pe care o au deja în bibliotecă doar pentru că formatul este mai frumos și ar arăta mai bine în bibliotecă. Și eu am făcut asta, recunosc. Însă nu trebuie să uităm că pentru un cititor nu este importantă numai o anumită carte, ci și biblioteca ca un total. Dacă ești un cititor în serie știi deja cum este să te uiți la biblioteca ta ca la cea mai mare comoară din lume și să vrei să fie cea mai frumoasă.
Este important pentru mine ca și coperta să se potrivească cu povestea. Într-un fel, coperta mă introduce în povestea, iar dacă cele două se potrivesc, experiența cărții va fi mult mai intensă. Un exemplu foarte bun este seria Harry Potter, care în ultima vreme a fost lansată în tot felul de versiuni, cu coperți care mai de care mai… magice! Câți dintre fanii acestei serii nu au cumpărat-o din nou doar pentru copertă?
Sunt complet de acord cu expresia americanilor. Don’t judge a book by its cover. Nu judec o carte numai după copertă, atât timp cât am citit-o. Dar la prima vedere, judec cartea după copertă și după descriere. Până la urmă, acesta este rolul coperților. Să ne atragă și să ne ofere o mică idee despre carte. Nu-i așa că este important ca prima impresie să fie una pozitivă? Trebuie să recunoaștem că toți avem tendința să trecem cu vedere cărțile ale căror coperți nu ne sar în ochi din prima.
Eu vă sfătuiesc să citiți tot ce vă trezește interesul, indiferent de copertă. Iar pe autori și pe editori îi sfătuiesc să își dea mai mult interesul atunci când vine vorba de copertă. Arta frumoasă atrage ochiul mai ușor.
Voi ce părere aveți? Contează sau nu coperta?
Sursă foto: pinterest
6 Comentarii
Comenteazasacadat2016 / February 10, 2016 la 1:01 pm
impactul vizzual este cel mai puternic, de aceea orice editor sto coperta este uta perfecta cu care poate prinde un cititor . De aceea avalansa de copeti lucioase, in culori vii, cu dudui imbracate partial spre deloc inunda librariile. DE cele mai multe ori nu au nici o legatura cu subiectul ,vor ajunge in curand sa ne prezinte Mandrie si prejudecata cu 2 tineri in costume de baie . La capatul celalat al realitatii sunt copertile abstracte , multe la concurenta cu titlul la fel de neinspirat . Peste toate troneazainsa mai important decat orice marketingul agresiv , posturi in toata media , reduceri , rezervari , recenzii, trailer-uri .. de sfarseti de cele mai multe ori victima si ajungi sa cumperi o carte pe acre altfel nu ai citi-o deloc
Ps. : as adauga recenziile pline de omisiuni, uneori exagerate ca sa nu spun mincinoase ( ex.;; pasionala , intriga care te tine cu sufletul la gura, umor…)
Dorina Danila / February 10, 2016 la 1:27 pm
Coperta este foarte importanta, dupa parerea mea. Nu-i asa ca citim mai cu drag o carte cu o coperta frumoasa? Dar e la fel de adevarat ca am citit si carti bune cu coperti mai putin atragatoare.
Bianca / February 11, 2016 la 8:43 am
Așa este! 🙂
Elenis / February 10, 2016 la 2:39 pm
Primele impresii ni le creăm întotdeauna după imagine! Și puțini dintre noi le mai schimbă sau dau o șa
Elenis / February 10, 2016 la 2:40 pm
Primele impresii ni le creăm întotdeauna după imagine! Și puțini dintre noi le mai schimbă sau dau o șansă persoanei sau cărții. Cu părere de rău spun că într-adevăr coperta contează!
Bianca / February 11, 2016 la 8:42 am
Sunt de acord! Până la urmă, întotdeauna prima impresie este formată de ce vedem. 🙂