Am gasit un articol interesant si, ca de obicei, il impartasesc cu voi.

De 200 de milioane de volume ar avea nevoie Silviu Lupescu, cofondatorul celei mai mari edituri romanesti, Polirom, pentru a face un ocol al Pamantului in carti. Dupa 14 milioane de exemplare tiparite, destinatia este inca foarte departe, iar popularitatea crescanda a e-bookurilor nu mai garanteaza ca va ajunge la capatul drumului. Ce se intampla cu cartea romaneasca?

De la zero la peste 6.000 de titluri si 14 milioane de carti tiparite din 1995 pana azi. Glumind, Silviu Lupescu, cofondatorul si directorul general al celei mai importante edituri locale, Polirom, spune ca i-au purtat noroc Adrian Marino (criticul literar a fost unul dintre consilierii de baza si de suflet ai lui Lupescu in materie de politica editoriala) si o bancnota de 50 de franci primita de la printul Sturza la lansarea primei carti Polirom si pe care inca o pastreaza. In rest, foarte multa munca, o vocatie tarzie (abia la 40 de ani s-a apucat de acest business, dupa ce si-a ratat pe rand toate visele din copilarie – balerin, sofer, pianist) si foarte mult marketing si promovare a cartii, dupa reteta occidentala. Rezultatul? Lupescu a reusit sa transforme o editura de provincie, cu un start intarziat – a pornit la cinci ani dupa cel mai mare rival Humanitas – in cea mai mare casa de publishing locala, cu venituri de 4,2 milioane de euro anul trecut.

Dupa cei 16 ani la conducerea Polirom, Lupescu nu poate pune degetul pe ceva anume atunci cand este intrebat de succesul editurii sale. Poate spune doar ca i-a imprimat editurii o politica foarte agresiva in ceea ce priveste oferta de carte (desi la prima vedere pare un om mai degraba timid, „dar ambitios“, cum se autocaracterizeaza) si un proces de productie usor industrializat: in anii de boom economic si de varf ai editurii (2006–2008) ritmul saptamanal era si de 30 de titluri, acum este de opt-zece titluri dintre care 70% sunt noi, restul republicari.

FILA CU FILA. Inainte sa ajunga in mainile cititorului, cartea ca obiect isi incepe drumul, ca manuscris, sub ochii editorului.

Dupa mai multe etape de analiza, impreuna cu consilieri, referenti de specialitate, coordonatori de colectii si parcurgand un set de cateva zeci de criterii – de pilda, o propunere editoriala intr-o editura germana primeste puncte pentru circa 70 de criterii – editorul va da sau nu manuscrisului analizat „bun de tipar“.

Aici este arta si punctul de inflexiune in acest business: in ce masura o editura reuseste sa publice titluri valoroase cultural – „iar o editura este un act de creatie“, in formularea lui Gabriel Liiceanu, fondatorul Humanitas –, dar sa faca si bani. Sunt cele doua criterii mari care se aplica afacerii cu carte si ambele sunt obligatorii. Implicit, editorul de carte este un om care penduleaza intre doua lumi. „In mediul editorial, circula butada conform careia atunci cand apartii la doua lumi, de fapt, nici una nu te include. Oamenii de cultura spun ca editorii sunt afaceristi, iar lumea afacerilor te priveste condescendent, considerandu-te un om de cultura necunoscator intr-ale businessului“, explica Lupescu, care are in portofoliu si sase carti traduse de el (din franceza si engleza).

Tot el spune ca lunar, la Polirom ajung 100 de manuscrise, dintre care doar 20–25 ajung in faza de analiza. Lectura manuscrisului (si uneori sunt suficiente primele zece pagini pentru a decide soarta manuscrisului) este urmata de trecerea lui prin grila criteriilor – al vandabilitatii, capacitatii de a fi mai usor sau mai greu de promovat, al costurilor, previziunilor de tiraj, implicit profit, gradul de adaptare la publicul-tinta, alinierea la strategia editurii, etc. Nici un criteriu nu este eliminatoriu, dar difera ponderile pe care un manuscris le obtine dupa aplicarea lor. In final, primeste sau nu unda verde de la consiliul editorial pentru a fi inclus in planul editorial. De aici, manuscrisul trece prin faza de redactare (observatii pe continut si interventii de comun acord cu autorul, verificarea informatiei, etc.), urmata de o etapa tehnica (tehnoredactare, corectura, tipar), in paralel cartea urmand sa inceapa sa fie promovata. Si am fi tentati sa credem ca odata ajunsa la raft, aventura cartii se incheie. „Cartea nu moare odata ce a iesit din tipografie. Unele sunt reeditate dupa un an, doi, altele – cam 30–40% – sunt reprinturi obisnuite“, explica Lupescu, detaliind ca un best seller sta si zece ani in portofoliul unei edituri, perioada in care trece prin succesive reprinturi si reeditari.

Cititi continuarea articolului pe money.ro.

#cartea romaneasca #humanitas #manuscris #polirom #volume