Căzutul în picioare, sport cu tradiție la români

de / April 26th, 2016 / 246 vizualizari

România e purtătoare de farmec și mister, exercită fascinație și atrage în continuare musafiri care nu-i văd doar hainele ponosite, ci și trăsăturile frumoase. Atâta doar că de câteva decenii e bolnavă”, spune Radu Paraschivescu în cartea sa România în 7 gesturi apărută la editura Humanitas.

Paraschivescu e amuzant și spumos în scris și ne arată o Românie pe care o recunoaștem cu toții, deși el e și purtătorul unor fapte și gesturi la care nu am avut cu toții acces. Ceea ce face povestea și mai interesantă în fapte și istorisiri despre personaje contemporane nouă.

Căzutul în picioare este un sport cu tradiție în România – Corneliu Roșianu, Mihai Tatulici, George Marinescu, Paul Șoloc, Victor Ionescu, Nicolae Melinescu, Răzvan Teodorescu etc spune autorul. Mihai Tatulici se numără printre acrobații desăvârșiți ai nației, apreciază Paraschivescu și mai că îi dau dreptate.

Că nici Revoluția nu a fost ce-a fost o știm deja cu toții cei care am trăit acele vremuri. Totuși, la cei 14 ani avuți la Revoluție nu am fost atentă la toate nuanțele și informațiile de la tv. Ca să aflu acum că Petre Roman ar fi spus ”spontan” la TVR în perioada transmisiilor live ale Revoluției de la 1989: ”Păi îi spunem Frontul Salvării Naționale, ce naiba, doar am stabilit acum șase luni”, – referindu-se la denumirea pe care să o dea noii organizații.

M-au scârbit vorbele lui Ion Iliescu de care nu aveam habar până acum referitoare la oamenii care au părăsit țara după Mineriade (dezamăgiți că Democrația nu e Democrație): ”Au plecat numai cei care au săvârșit acte reprobabile. Nu există intelectuali care să fii plecat din cauza Mineriadei. Asta e o prostie! Au plecat cei care se simțeau cu musca pe căciulă!”. Cred că fiecare din noi cunoaște cel puțin o persoană/familie plecată din dezamăgirea că nu ne mai facem bine ca nație după acele evenimente.

Interesant mi s-a părut și faptul că în prezent, cuvântul ”Mineriadă” se găsește și în Dicționarul Explicativ al Limbii Române și în Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic.

Că nu ne vindecăm prea ușor cu toate controalele și investigațiile DNA o arată faptul că personaje reprobabile o duc încă bine, au la adăpost familiile și averile nefiind nevoie să muncească nicio zi pentru traiul zilnic, așa cum o fac muritorii de rând. Dacă noi trăim cu grija zilei de mâine, ei trăiesc pentru matrapazlâcurile de azi și din viitor, că doar trebuie să-și ocupe și ei timpul cu ceva.

O mostră (amuzantă) de cum ne știu/percep străinii ar trebui să urmăriți în videoclipul bloggerului francez de origine română, intitluat ”Eu sunt român”:

Sursă foto

# # # # # #

Oana Grecea

Oana Grecea este mamă, jurnalist, blogger, un om pasionat de lucrurile care se întâmplă într-o bucătărie. Îi place să citească - cărțile sunt cele care au scos-o din impas în multe cazuri - și împărtășește cititorilor ei experiențe care speră să-i inspire, să le stârnească pofta pentru citit și bucătărit. O găsiți și pe: http://gandurisibucatareala.ro

Scrie un comentariu

[uam_ad id="21340"]

Alte articole
asemantoare