Când citești o carte ce te-a marcat, îți trebuie câteva zile ca să-ți revii după lectură și abia după aceea te poți apuca de alta. Așa se întâmplă și când mergi la un eveniment fain, ai nevoie să-ți tragi sufletul înainte de a vorbi despre el.

Vinerea trecută, Asociația Jurnaliștilor din Iași a organizat a doua ediție a evenimentului “Scriitorul lunii”, iar de data aceasta a fost invitat scriitorul Cătălin Mihuleac. Cititorii ieșeni au fost mai mult decât uimiți de cartea acestuia, America de peste pogrom, și asta s-a putut observa după multele felicitări aduse scriitorului pentru opera sa, întrebările numeroase și aplauzele interminabile.

Nu mulți știu faptul că acum 75 de ani, mai exact pe 29 iunie 1941, străzile Iașului erau pline de lacrimi, țipete și sânge. În acea perioadă, numărul evreilor era cu mult peste cel al românilor, iar cum mândria și orgoliul țării erau și ele peste măsură, mai ales ura față de aceștia (de vreme ce România e o țară creștină, iar majoritatea evreilor nu), s-a ajuns la concluzia că evreii trebuie eliminați, la propriu. Pogromul este prezentat pe cât de explicit, pe atât de dureros, în paginile cărții lui Mihuleac, dar nu și în cărțile de istorie. Acest masacru a încercat să fie șters din memoria românilor, deși nu cred că e așa ușor pentru cei ce au trăit în acea perioadă. Cum afirmă și scriitorul, “nici o persoană din cele care au citit cartea nu a rămas la fel, ceva s-a schimbat, devine mai răbdătoare, mai tolerantă, mai bună, în nici un caz nu rămâne indiferentă”. Trebuie să recunosc că după ce-am citit cartea, nu puteam să nu-mi imaginez străzile Iașului pătate de sânge, încercam să nu-mi cobor privirea când mergeam pe stradă.

Întrebat cum de a scris despre pogrom, Cătălin Mihuleac mărturisește că totul a pornit de la un american evreu ce l-a rugat să-i scrie câteva povestioare pentru copii cu această temă. După ce a scris acele povestioare, ceva s-a mișcat în el, a simțit că trebuie să aducă la cunoștință tuturor cele întâmplate. A scris cartea în aproximativ 15 luni, având norma de o pagină pe zi (impusă de el, pentru ca textul să fie foarte condensat), însă un an înainte s-a pregătit temeinic și a pus planul la cale. În scrierea acestei cărți, scriitorul susține că a nu a avut parte de susținerea nimănui, cu greu i s-a permis să călătorească, să se documenteze și să afle mai multe detalii, căci toate informațiile din carte referitoare la pogrom sunt adevărate. Nici presa nu a influențat succesul acestei cărți. Multă lume l-a întrebat de ce nu au fost dezbateri, de ce nu a fost promovată sau chiar premiată cartea, iar scriitorul mărturisește că nu-i pare rău că aceasta nu a fost premiată, ci că nu a fost luat în seamă interesul general, că nu a fost adus la cunoștintă acest pogrom.

Mihuleac povestește cum cartea l-a desfigurat, l-a transformat și l-a consumat la propriu. Dacă înainte se putea lăuda cu un sistem imunitar de invidiat, pe perioada cât a scris cartea s-a îmbolnăvit de nenumărate ori. Povestea cărții l-a solicitat enorm și mărturisește cum, după anumite secvențe, făcea pauze pentru a putea scrie în continuare (ca în cazul scenei cu violul). Totodată, scriitorul susține că a mers pe sârmă cât a scris cartea, încercând să includă comicul și pasajele deocheate printre rândurile pline de durere. A vrut ca cititorul să găsească un raft întreg de scene, nu doar un singur produs, și a reușit – cartea este o capodoperă, te poartă pe culmi de hohote de râs și apoi ajungi într-o vale de lacrimi. Mulți i-au spus că este o carte formidabilă, poate cea mai bună carte scrisă după revoluție, însă nu pot scrie despre ea. De ce? De frică, zic eu.

În timpul scrierii a avut multe atacuri, mulți au încercat să-l facă să se oprească, să schimbe subiectul, amenințându-l că de nu o va face, o să aibă de suferit. Cătălin Mihuleasc își aduce aminte chiar de o vorbă pe care cineva i-a adresat-o: “Îți place friptura bună. Vezi să nu ajungi și tu!”, abia după ceva timp și-a dat seama că acel cineva făcea referire la evreii arși în crematoriu.

Cătălin Mihuleac susține că a vrut să-l facă co-autor pe cititorul operei sale, de aceea nu va explica simbolurile din carte (căci sunt o mulțime) și nici nu va rupe vraja spunând care personaje sunt fictive și care nu, consideră că dacă un lucru inventat e credibil, înseamnă că a avut intensitate (ca-n povestea cu gândăceii morți de inaniție). El vrea ca cititorul să simtă ce-au simțit personajele, să fie alături de ele, astfel își va da seama că nu a eșuat cu cartea sa.

În urma întrebărilor primite de la cititori, Mihuleac afirmă că personajul care seamănă cel mai mult cu felul lui de a fi e Dora, “trăim într-o lume în care gingășia și candoarea trebuie ascunse pentru a ne proteja, e mai bine așa”. Momentul lui preferat din carte e scrisoarea lui Rabbi de la sfârșit, când toate cărțile sunt date pe față. De asemenea, mărturisește că au fost momente când s-a jucat cu focul, dar i-a și făcut o mare plăcere, ca atunci când a făcut comparația dintre grașii americani și cei români. Consideră că “dacă ești un scriitor adevărat, nu faci ce vrei tu, ci ceea ce vor demonii din tine să faci”, așa că de multe ori și-a lăsat condeiul pentru a străbate locuri neașteptate. Cătălin Mihuleac declară că are structura unui om care-și dă cuvântul și-l respectă, dar analizează foarte mult angajamentul înainte de a-l lua, așa că nu a avut nici un moment dorința de a renunța la scrierea romanului.

Vreme de zeci de ani, românii tot le-au repetat evreilor că aceasta nu este țara lor și că nu o lasă să se dezvolte corespunzător. “Acum, când au rămas așa puțini evrei în țară, România e mai frumoasă?”, e întrebarea pe care Mihuleac o adresează la sfârșitul întâlnirii.

Mulți cunosc și au citit America de peste pogrom, însă tot mulți sunt și cei care confundă scriitorul. Acest fapt se datorează și faptului că Mihuleac lucrează singur, nu are o echipă de promovare în spate. Totuși, el susține că “nu eu sunt important, ci povestea; pe mine nimeni nu mă recunoaște pe stradă, uneori nici eu nu mă recunosc”. Țin să-l contrazic. După ce a scris o astfel de carte, toată lumea ar trebui să știe cine este Cătălin Mihuleac și să-i fie recunoscătoare pentru rândurile sale.

Scriitorul a citit din cartea sa două fragmente la rugămintea cititorilor, fragmente ce au amuzat auditoriul și au meritat pe deplin aplauzele. După eveniment, Mihuleac a dat autografe tuturor celor prezenți. Calmul și entuziasmul cu care întâmpina fiecare cititor, întrebările cu referire la lectură și autograful scris cu tandrețe m-au impresionat foarte tare și m-au făcut să-l îndrăgesc și mai mult, e un scriitor căruia îi place să fie prieten cu cititorii săi.

Cătălin Mihuleac urmează să lanseze o nouă carte anul acesta, în luna mai. Așa că, “Keep in touch, cum spuneau strămoșii daci!”, cum îi plăcea Rozei să zică în America de peste pogrom.

Detalii despre carte găsiți aici >> 

Sursă foto: Iulian Gherasim și arhiva personală

#cătălin mihuleac #club de carte #iasi #scriitorul lunii #serial readers