Citesc. Imi umplu timpul liber cu pagini de carte, cu fragmente de povesti. Nu imi mai aduc aminte cand am stat ultima oara fara a face nimic, cand am lasat timpul sa se scurga asa, de capul lui. Nu. Asteptarile, golurile din timp, le umplu mereu cu acele cuvinte magice, cuvintele care amestecate nasc povesti. Poate ca asta este unul dintre motivele pentru care prefer transportul in comun – in ciuda faptului ca sunt atatea alte motive sa-l detest!

Eram fericita atunci cand lucram in centru si aveam maxim 30 de minute de calatorit si, implictit, vreo 15-20 de minute pe care le acordam cate unei carti. Acum cele 30 de minute s-au transformat intr-o ora. O ora intreaga in fiecare dimineata din care extrag cu zambetul adormit multe minute de lectura. Si citesc in autobuz, citesc in statia de metrou, in metrou, pe scarile de la metrou. Sunt uneori atat de prinsa de poveste incat tresar speriata nestiind unde sunt, ce statie urmeaza. Si tare frumos este atunci cand mai stau alaturi de o alta cititoare si tragem cu ochiul una in cartea celeilalte. Poate ca ar fi mai simplu sa schimbam doua cuvinte, dar nu… doar privim asa in liniste, furam un cuvant, un titlul.

Zilele trecute am retinut trei autori: Marc Levy, Danielle Steel si Mihail Drumes. Restul de carti erau prea bine tinute pentru a le putea vedea autorii sau titlurile. Dar nu asta e ideea, ci faptul ca timpul se umple atat de usor cu o carte. Cele doua minute de stationare ale metroului, groaznice de altfel, nu mai sunt atat de lungi. Sunt tocmai bune atunci cand vrei sa mai citesti putin, sa afli mai multe, sa fii cu un pas mai aproape de final.

Cartea din metrou este de fapt cartea din geanta. Unii se mandresc cu e-readere subtirele, altii cu editii cartonate ale unor carti mai vechi sau mai noi. Mai sunt cei care prefera cartile de buzunar, cu cat mai mici cu atat mai bine. Mie nu prea imi pasa, daca povestea ma prinde poate fi si o minunatie de caramida, ca tot o iau dupa mine. Si cel mai bun exemplu e cartea pe care o citesc acum; Hotul de carti e ditamai caramida de 570 de pagini, cartonata si grea de-mi cade mana. Dar m-a prins atat de tare, ca nu conteaza ca e vant si ploaie, ca mai am de carat inca o papornita sau doua. Cartea vine cu mine pana la final. Minutele de mers cu metroul sunt singurele pe care i le pot oferi.

Cartea din metrou, din tren, din tramvai sau din autobuz e cartea de suflet, e cartea care iti umple minutele goale, e povestea pe care o citesti pentru a alunga gandurile gri si faramele de vis ce-ti chinuie diminetile. E lumea paralela in care pasesti atunci cand viata ta se opreste, cand pasul ti-e nemiscat in miscarea pamantului.

#cartea din geanta #cartea din metrou #club de carte #danielle steel #marc levy #mihail drumes #serial reader