Recenzie Amintiri din Viitor (Vol. I) scrisa de "cornelia.popa"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Deseori ne spunem că dacă am fi știut ce urmează să se întâmple, am fi acționat altfel. Oare? Dar dacă nu stă în puterea noastră posibilitatea de a schimba lucrurile, ce facem? Dacă aflăm ce urmează să se întâmple nouă sau celor din jur și nu putem schimba nimic? Nu ne rămâne decât să profităm de prezent, de clipa de față, de persoana de lângă, de ceea ce avem. Păcat totuși că uneori nici de aceste lucruri nu suntem capabili, deși ar sta în puterea noastră…

Mir, băiețelul din carte, ar putea fi admirat și invidiat de alții pentru talentul pe care îl are, acela de a fi cu un pas în fața prezentului, de a ști ce urmează să se întâmple. Încă de mic, cei din jur au remarcat că este înzestrat cu o minte strălucită și cu o imaginație foarte bogată, însă au început să se sperie atunci când au observat că imaginația lui se concretizează de fiecare dată. Așadar, nu era un talent, era ceva anormal, își ziceau ei. Cine ar putea ști și s-ar putea pronunța mai bine în legătură cu acest aspect? Mir.

În unele cazuri Mir era încântat că știa ce urmează, că știa deja viitorul, însă în cele mai multe cazuri simțea totul ca pe o povară, o povară prea mare pentru a o suporta. Da, își știa viitorul, însă în fiecare dimineață își uita trecutul, avea nevoie de câteva momente pentru a-și aduce aminte cine e, unde e și încotro trebuie să o apuce. Pentru că astfel de lucruri ar fi putut să-i pricinuiască dificultăți atunci când va trebui să meargă la școală, părinții lui au decis să-l lase în grija unui dascăl particular, un bătrânel înțelept care-l înțelege pe Mir și care încearcă să-i deschidă ochii și mintea spre lume și spre bucuria vieții.

Scriitură e destul de lejeră și povestea lui Mir curge exact ca un râu cristalin, însă în același timp cu zgomot, izbindu-se de margini. Lectura e plăcută, însă m-a înstristat să observ că Mir se dă bătut înainte ca lupta să înceapă. Așteptam să-l văd acționând în vreun fel și nu să stea cu mâinile încrucișate, privind deznădăjduit cum viața i se scurge printre degete. A spus pas la aproape toate bucuriile vieții, s-a îndepărtat de prieteni, a refuzat să trăiască povestea de iubire cu Amelia, nu a avut curaj să se bucure de prezent, a renunțat practic să mai trăiască.

De multe ori ne asemănăm și noi cu Mir, nu-i așa? De câte ori nu am simțit și noi nevoia de a pune totul pe pauză, ne-am simțit fără vlagă și fără chef de a mai trăi, de a mai continua să ținem piept vieții? Însă ne e simplu să aruncăm vorbe, căci nu știm cât vom mai trăi. Însă dacă am ști ziua când vom muri, oare cum vom proceda? Am încerca să ne bucurăm din plin de prezent și eventual să încercăm să ne schimbăm finalul sau ne vom lăsa învinși și vom aștepta neputincioși finalul?

“Învață-te să vezi lumea din jur, căci doar așa vei reuși să înțelegi cum arată viața. Oamenii sunt într-adevăr atât de egoiști, încât se privesc doar pe ei. Niciodată nu ascultă, doar așteaptă ca interlocutorul să-și sfârșească gândul, pentru a se exprima ei. Vorbesc despre ceea ce îi interesează doar pe ei. Am ajuns într-o lume paradoxală, o lume în care, în pofida faptului că putem auzi, vedea și vorbi, suntem surzi, orbi și muți.”

“Noi nu ne temem de ce are să se întâmple, ci de ce vom simți când aceasta se va întâmpla.”

“Cel mai important în viață e să te găsești pe tine, să te cunoști și să te înțelegi. Nu căuta acceptarea în altă parte. Tu ești cel care se acceptă, trebuie să o faci, dacă vrei să trăiești o viață împlinită. Tu reprezinți viața. Înțelegându-te pe tine, înțelegi viața. Fă o pauză. Nu te uita în jur, privește în tine. Acolo, înăuntrul tău, vei găsi toate răspunsurile, vei găsi liniștea, doar caut-o.”

„Dacă, într-un moment în viața voastră totul pare negru, bucurați-vă, aveți ocazia să cunoașteți sublimul. Niciodată să nu vă fie frică de întuneric, el e divin. Să vă fie frică de soare, el poate arde.”