Bianca M. Calin pe 2016-08-25 12:14:52
Rating:
”Soldații de zinc” este a treia carte scrisă de Svetlana Alexievici pe care o citesc. Obișnuită fiind să citesc despre al doilea război mondial, habar nu aveam la ce să mă aștept de la această carte. Am avut un șoc, deci, când mi-am dat seama că mi-a plăcut aproape la fel de mult ca ”Războiul nu are chip de femeie”.
În acest roman, Alexievici a colectat mărturiile soldaților care au luptat în războiul dintre URSS și Afganistan și ale apropiaților lor. A fost primul meu contact cu un război atât de recent, aș putea spune. Cu siguranță a avut același impact asupra mea ca și primele două războaie mondiale, mărturisirile soldaților fiind la fel de tulburătoare. Despre război este șocant să citești în orice formă, țară sau eră ar veni, mai ales dacă Alexievici stă în spatele celor scrise.
Este o carte foarte bună, dar greu de citit. Te face să lăcrimezi și să simți nevoia de a țipa de mai multe ori de cât ai crede posibil, dar în același timp nu te lasă să o pui jos. Trebuie să citești, să afli și mai mult adevăr, oricât de dureros ar fi acesta. Să citești despre atât de multe vieți distruse pentru o minciună, o ambiție copilărească, este ucigător. Fiecare mărturisire din carte te sfâșie prin puterea cuvintelor și prin umanitatea din spatele durității și a morții. Nu am să uit niciodată lupta pe care am dus-o cu această carte. Am fost îngrozită de tot ce ascunde între paginile ei, dar nu puteam să o las la o parte.
Nici nu mai trebuie să menționez faptul că este extrem de bine scrisă. Alexievici nu are cum să scrie prost, nici dacă ar încerca. E unul dintre autorii pe care i-aș citi orice ar scrie. Are un talent incredibil de a-ți străpunge inima și de a te atinge cu cele scrise de ea. Este de-a dreptul incredibil. Mai presus de toate, știe să aleagă poveștile potrivite, cele care vor transmite mesajul dorit de ea. Ea impresionează prin cuvinte simple, prin crudul adevăr și prin transcrierea cu acuratețe a istoriei unei națiuni chinuite de vanitate și prea multă ambiție.
Detalii sângeroase există. Emoție există. Umanitate și foarte multă durere. Cruzime cât încape. Dar cel mai mult există adevăr. Crud, care te face să vrei să nu mai trăiești în această societate. Detalii istorice, planuri de bătălie, mult sânge, lacrimi și vieți distruse, cam asta înseamnă ”Soldații de zinc”. O mărturie tulburătoare și un manuscris al unei țări. Practic, între paginile cărții se ascunde identitatea unei țări puternice.
Am descoperit, de asemenea, foarte multe lucruri despre psihologia umană în urma acestei lecturi. Alexievici nu ascunde nimic, nu pune nici o cenzură, și astfel afli tot ce trebuie. Felul în care omul este capabil să se adapteze și să supraviețuiască este incredibil. Asta cu siguranță. Am fost uimită, totuși, de cruzimea inutilă de care unii oameni dau dovadă în momente critice. La fel de bine m-a impresionat loialitatea, curajul, devotamentul și puterea de a iubi în astfel de condiții. Cartea aceasta mi-a demonstrat că omul este o vietate mult mai complexă decât credeam.
Da, neapărat trebuie să citiți. Este un strigăt de trezire, o mărturie care te împinge să refuzi să te supui și să crezi minciunile lor. Cu acest roman, Svetlana Alexievici dă dovadă de o măiestrie aparte și de o putere de caracter incredibilă. Un roman tulburător și de neratat!