Recenzie Acum ne despărțim. Povestiri inedite scrisa de "Anca Zaharia"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

A trecut ceva vreme de când am terminat de citit cartea, însă nu am putut să scriu despre ea chiar atunci. De fapt, nu am vrut să scriu, pentru că îmi era teamă că nu-mi voi găsi cuvintele și că-i voi face vreo nedreptate. Prozele din acest volum fiind scrise în tinerețea autorului, înainte de marile sale opere mult mai cunoscute, nu am vrut ca, atunci când spun că se vede că era la început, că își forma „mâna” sau stilul, că experimenta, să nu se înțeleagă că ar fi scris prost sau banal.

„Acum ne despărțim” a apărut la noi în 2016, asta după ce în 2015 au fost descoperite povestirile care o alcătuiesc și care nu mai fuseseră publicate niciodată în volum. Greu de digerat și acceptat după ce lumea s-a obișnuit ca, atunci când spunem Truman Capote, să spunem automat „Mic-dejun la Tiffany” și nimic mai puțin sau nimic diferit.

Prin urmare, „Acum ne despărțim. Povestiri inedite” reprezintă chiar asta: ineditul. Neașteptatul pe care Truman Capote încă-l mai are de oferit. Iar asta se întâmplă folosind un limbaj banal, de zi cu zi, ilustrând întâmplări banale care m-au dus cu gândul la povestirile din volumele scrise de Alice Munro; stilul acesta timpuriu al lui Capote este, evident, în plină formare, și este mai simplu, mai „curat”.

Cu toate acestea, ce se poate observa cu ușurință este că autorul încearcă să-și ajute cititorul. Totul este facil și la vedere, concluziile vin repede și sunt ferme, nu prea lasă loc de interpretări, de neînțelegeri. Totul este așa cum este expus și orice altceva ar însemna că are și cititorul voie să se abată de la liniile trasate de Capote, iar asta ar putea însemna că ar înțelege greșit ceva, deci dezastru pentru tânărul autor care vrea să fie cârmaciul propriului destin.
Sunt foarte liniștitoare povestirile lui, asta deși abordează teme sensibile care ar putea pune în pericol imparțialitatea.

Dar, în ceea ce mă privește, chiar cred că un scriitor nu trebuie să fie niciodată ”politically corect” în operele sale, asta este o treabă pentru cu totul alte categorii de muritori. Scriitorul imortalizează atitudini, sentimente, opinii reale și reprezentative pentru o anume perioadă, pentru un anume spațiu geografic, aproape ca un istoric care înregistrează tot cu o naturalețe ireală, dar concretă.

Truman Capote, ca foarte tânăr scriitor, este chiar așa cum mi-am imaginat și cum mi-am dorit să fie, iar „Acum ne despărțim” este ceea ce mă așteptam să fie, înduioșătoare frescă naivă a umanului.