Recenzie Ultima dorinta (Seria Witcher. partea I) scrisa de "bogdan.balostin"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Ca mai toți cititorii seriei Witcher, am început cu jocul de calculator omonim. Am citit prima data povestirile din „Ultima dorință” în engleză dar m-am bucurat enorm pentru traducerea din poloneză în română, unde în ciuda faptului că unele cuvinte sunt mai aproape de română și sensul pe care a vrut autorul să-l ilustreze, câteva cuvinte sunt traduse puțin aiurea și poate era mai bine să nu fie traduse deloc.

Carte cuprinde 6 povestiri și o povestire care le încadrează pe toate. Din cauză că într-un fel accentul cade mai mult pe personajul principal și pe deconstrucția genului fantasy, povestirile nu sunt foarte diferite calitativ între ele.

Povestirile nu provoacă prea multă emoție, stilul în care e scris e sec și direct. Naratorul e omniprezent și nu cunoaște sentimentele personajelor, așa că vedem doar acțiunile lor și dialogul. Dar ce diferă față de alte volume de fantasy, este stilul acela de familiaritate, de acțiune care s-ar putea petrece în estul Europei.

Povestirea „Ultima dorință” ar putea fi catalogată drept cea mai bună din colecție pentru că vânătorul nostru (Wiedzmin/THE Witcher) dezvăluie puțin mai multă emoție decât în celelalte. Și este ajutată de asemenea de lungimea ei, fiind de asemenea, cea mai lungă, cu personajele cele mai bine conturate.

Dacă tratez colecția de povestire ca o carte de sine stătătoare, atunci povestirile trebuie citite în ordine, începând cu „Vânătorul de monștrii” care reprezintă introducerea în lumea această dominată de monștri și vânători care lucrează pe simbrie. Însă de asemenea, este introdus Geralt din Rivia, vânător de monștri cu un cod moral propriu în legătură cu slujba lui. De asemenea prima povestire este povestirea filmulețului de introducere de la primul joc Witcher. Și această scurtă poveste nu-și pierde niciodată farmecul:)

„Sâmburele de adevăr” este o povestire ce tratează ce înseamnă să fii monstru și are câteva puncte amuzante dar este foarte scurtă și până la urmă, nu m-a impresionat.

„Răul cel mai mic” este o povestire interesantă ce dezvăluie cum Geralt și-a căpătat porecla de Măcelarul din Blaviken.

„O chestiune de preț”, deși are cele mai simpatice scene din carte, mi-a plăcut cel mai puțin.

„Capătul lumii” este o povestire în care sunt introduși elfii din această lumea, din nou, foarte diferiți de cei din lumea lui Tolkien, traiul acestora fiind afectat puternic de avântul oamenilor în a se extinde peste tot. Totodată este povestirea în care Geralt are ocazie să se bată cu un drac.

Despre „Vocea rațiunii” pot doar să spun că are rolul de a fi rama pentru toate celelalte povestiri și de a crea un context pentru aventuri ulterioare, cât și pentru a mai dezvălui câte ceva din istețimea și sensibilitatea vânătorului Geralt.