Recenzie Prinţul Spinilor scrisa de "bogdan.balostin"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Încep cu puncte pentru originalitate. Nu am mai citit până acum un fantasy atât de negru. Și prin negru mă refer că nu există personaje bune în acest roman. Aproape toți sunt niște ticăloși, ucigași, violatori, etc. De obicei, când citesc o carte fantasy, oricât de realistă ar fi și cu pretenții la personaje cu nuanțe de gri, ei, bine, nuanțele de gri sunt acolo și poți să vezi conflictul din sufletul lor. Conflictul de a face bine prin metode controversate. Dar pot să simpatizez cu ele.

În „Prințul spinilor” nu poți face asta. Prințul Honorous Jorg Ancrath are 14 ani și nu stă prea mult pe gânduri când e vorba să omoare pe oricine stă în drumul lui. Frații lui de drum sunt bandiți și ucigași cu valori morale la fel de fragile. Să începem povestea de la început. La 9 ani, Jorg împreună cu mama și fratele său mai mic sunt atacați de ostașii unui conte rival. Un soldat din umbră îl aruncă într-un tufiș de spini de măceșe și Jorg asistă la uciderea mamei și fratelui său mai mic în timp ce se zbate și spini îi pătrund în carne, otrăvindu-l. Salvat și vindecat trupește, ura din sufletul lui ia proporții uriașe și pleacă de la castelul tatălui său împreună cu o trupa de bandiți să-și răzbune mama și fratele. Doar că pe parcurs se întâmplă ceva și patru ani mai târziu, Jorg Ancrath se întoarce la curtea tatălui său ca să revendice tronul.

Structura narativă este încâlcită cu două părți temporale, prezentul și cu patru ani în urmă. Unele momente de timp sunt cu totul tăiate pentru ca noi, cititorii, să ajungem întotdeauna în mijlocul acțiunii. Mi-a plăcut asta, am putut să citesc mai repede. Locul acțiunii este destul de ambiguu și spre mijlocul romanului aflăm mai multe despre lumea în care trăiește Jorg. Cred că deși personajele nu m-au atras, lumea descrisă a fost destul de interesantă, deși foarte puțin conturată, lăsată la mâna imaginației.

Dacă ar fi să-l compar pe Jorg cu alt personaj din literatura fantasy, aș spune că romanul se citește de parcă ar fi scris din perspectiva lui Ramsay Snow din „Cântec de gheață din foc”. Din păcate, am simțit mai multă simpatie pentru Ramsay decât pentru Jorg. Și nu, nu pot să-l numesc pe Jorg un anti-erou, e răul întruchipat, cu câteva dileme morale foarte superficiale.

Pentru mine un motiv să citesc volumul al doilea ar fi să aflu mai multe despre lumea fărâmițată și din simplă curiozitate. Cât de departe poate ajunge Jorg dacă o să continue în acest mod?

E o carte dificil de recomandat. Totuși o recomand celor care s-au săturat de fantasy-ul clasic și vor să încerce ceva cu adevărat întunecat, celor care nu au o problemă să citească despre crime și măceluri la fiecare pagină și celor curioși, desigur. Citiți cartea până la capăt. Devine mai bună spre final, deși își păstrează același stil.