Recenzie În cafeneaua tinereții pierdute scrisa de "cornelia.popa"



Recenzie În cafeneaua tinereții pierdute scrisa de Propune aceasta cartePentru a propune cartea trebuie sa te autentifici. Acum citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Vreau sa citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Am citit aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici.
CUMPARA CARTEA Pret Magazin
În cafeneaua tinereții pierdute 21.9 lei *

* Preturile pot fi diferite pe siteurile partenere in functie de promotiile lor curente.

Numele cartii: În cafeneaua tinereții pierdute
Autor (i): Patrick Modiano
cornelia.popa cornelia.popa pe 2016-05-30 06:13:15 Rating:

Cred că avem cu toții uneori momente când simțim că nu ne găsim locul, de parcă am trăi viața altcuiva sau ca și cum am juca un rol într-o piesă de teatru și rolul pare că nu se mai termină. E trist când durează mai mult decât ar trebui ca să-ți revii din astfel de momente, însă și mai trist e să nu-ți revii deloc, să te învărți în același cerc străin și total paralel cu tine, să nu-ți găsești locul și să nu știi ce să faci cu viața ta. Cam așa s-a întâmplat cu Louki, tânăra cu picioarele pe pământ, însă mintea și sufletul în alte locuri, din cartea lui Modiano.

Spun că-i cu picioarele pe pământ căci se pare că destinul a pus-o din fragedă tinerețe la încercare, crescând doar alături de mama ei, care deși îi era alături…era la fel de absentă ca și tatăl ei. Ducând lipsă de îmbrățișări calde, cuvinte de încurajare și prezență protectoare, căci de cele mai multe ori rămânea singură în casă, chiar și pe timpul nopții, Louki a crescut crezând că viața ei încă nu a început. Nu știu dacă andrenalină, dragoste sau siguranță căuta, însă știu că se simțea în viață doar când nu era ea, Jacqueline (numele ei real), ci Louki – o tânără cu privirea și gândul pierdute, însă cu sufletul regăsit într-o cafenea boemă de pe-o stradă din Paris.

Cafeneaua Conde era ca un refugiu pentru cei ce nu-și găseau locul, era ca un suport, ca o masă pentru jocul de puzzle, unde fiecare client era ca o piesă ce-și găsea rostul acolo. Mulți au remarcat-o pe Louki, de aceea aproape întregul fir narativ este redat din perspectiva celor care au cunoscut-o, cum ar fi Căpitanul – cel care analiza toți clienții cafenelei și își lua notițe amănunțite despre ei.

N-am să spun cum s-a terminat cartea, însă Louki nu și-a găsit echilibrul interior, nu a găsit ceea ce-i lipsea… poate nici nu și-a dat seama ce căuta. A fost o enigmă chiar și pentru ea însăși.

Scriitura lui Patrick Modiano e deosebită, e învăluită-n farmec și mister. Pe toată perioada lecturii m-am simțit ca și cum aș merge pe străzile Parisului încercând să o găsesc pe Louki și să o ajut cum pot. Paginile sunt parcă rupte dintr-un film vechi, parcă se derulează o casetă de demult, prăfuită, din care fix partea cu finalul e zgâriată și nu e redată cum trebuie. Merge citită pe-o vreme mohorâtă, chiar ploioasă, atunci când propriile gânduri zboară să caute răspunsuri, atunci când în fiecare din noi se trezește o Louki.

“În această viață, care îți pare uneori ca un maidan imens fără niciun stâlp indicator, în mijlocul tuturor liniilor de fugă și orizonturilor pierdute, ți-ar plăcea să găsești puncte de reper, să alcătuiești un fel de cadastru ca să n-ai impresia că navighezi la voia întâmplării.”

“Uneori, ne amintim diverse episoade ale vieții noastre și avem nevoie de probe ca să fim într-adevăr siguri că n-am visat.”



Comenteaza

















Poll

Votati cartea lunii!