Recenzie Femeia în fața oglinzii scrisa de "cornelia.popa"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Se spune și se susține cu tărie că suntem diferiți, însă nu e de-a dreptul sublim cum putem regăsi în celelalte persoane câte o fărâmă din noi? Fiecare s-ar putea regăsi foarte ușor în personajele principale ale cărții. La un moment dat în viață cu siguranță am trăit aceleași sentimente, ne-am pus fix aceleași întrebări și poate chiar am avut reacții identice. Chiar și acum dacă ne-am privi în oglindă, am putea găsi, cu siguranță, o fărâmă din Anne, Hanna sau Anny în noi.

Anne e o tânără ce nu-și găsește locul și liniștea interioară printre semenii săi, este atrasă de sentimente pure, de natură, de altfel. În perioada Renașterii, în care ne este prezentată, lumea pune etichete și judecă mult mai mult decât se obișnuiește în zilele noastre, de aceea îi vine foarte greu după ce fuge de la propria nuntă și se refugiază în pădurea din zonă. Relația ei cu natura și cu simplitatea este percepută de la o extremă la alta, astfel încât dacă la început oamenii o credeau dezorientată, după consideră că poate îl caută pe Dumnezeu, iar mai apoi ajung să o numească vrăjitoare și să-i ofere un sfârșit pe măsură. Surprinzător e că Anne primește toate aceste încercări cu bucurie și seninătate, nu se revoltă și nu se zbate pentru a-i face pe ceilalți să o înțeleagă. Ea știe ce e în sufletul ei, știe ce-i oferă pace și știe că nu o va găsi printre semenii ei care nu au ajuns să o înțeleagă nici prin fapte, nici prin vorbe și nici prin versurile ei pline de profunzime.

Deși am putea spune că Anna are o viață cât de cât stabilă și împlinită la începutul secolului XX, în realitate ea are probleme destul de mari și profunde. Încă din copilărie, sufletul și psihicul ei suferă traume pe care nu oricine le-ar putea controla și asimila, astfel încât abia mai târziu acestea încolțesc și se văd consecințele. Pentru a se detașa de aceste dureri ale sufletului, își construiește o identitate falsă și mereu se simte o impostoare în propria viață și se condamnă pentru faptele ei. După ce i se vorbește despre Freud și despre teoriile acestuia, Hanna își părăsește soțul, renunță la comoditatea de acasă și se avântă într-o călătorie de regăsire personală, astfel ajungând printre primele discipole ale lui Freud.

La fel ca Anne și Hanna, Anny, celebră vedetă cinematografică, se afundă în droguri și beții, în distracții trecătoare. Doar așa reușește să fugă de gândurile ce se învârt într-una în mintea ei. Ea este din copilărie introdusă într-o lume perfectă, înconjurată de lumini, bani și mofturi, însă de vreme ce ea nu a avut nici un cuvânt de spus înainte de a intra în lumina reflectoarelor, nu consideră că-i meritul ei și aspiră ca lumea să o iubească pentru ce e ea ca persoană și nu ca actriță. Visează la o iubire dezinteresată și la o viața simplă, liniștită.

Pe parcursul lecturii, gândurile cititorului se pliază cu cele ale personajelor. Vom găsi, cu siguranță, o bucățică din noi în cele trei personaje care și ele, chiar de sunt din lumi diferite și au preocupări și trăiri sufletești distincte, se intersectează atât de frumos la sfârșitul romanului. E o carte superbă, autorul îmbină atât de armonios durerea cu bucuria și împlinirea cu dezamăgirea încât, după ce vei termina lectura, va trebui să faci o pauză ca să te uiți în oglindă și să te întrebi cine ești și ce vrei de la viață.

“Uneori trebuie să te rătăcești, ca să te regăsești mai bine.”

“Sufletul nu e capabil să vadă frumusețea decât dacă este el însuși frumos.”