Bianca M. Calin pe 2016-01-16 13:55:48
Rating:
Am aflat de "Umbra vântului" întâmplător. Nu auzisem de acest autor înainte ca doamna de la librărie să mi-l recomande. Imediat ce am citit descrierea cărții, am știut că trebuie să o citesc.
Un lucru este sigur: data viitoare când voi ajunge la librărie, îi voi mulțumi doamnei de acolo pentru recomandarea făcută. Nu numai că am descoperit una dintre cărțile mele preferate din 2015, dar am descoperit și un autor care are talentul de a oferi cititorului lumi întregi în doar câteva sute de pagini.
"Umbra vântului" este genul de carte genială, care te surprinde la fiecare pagină. Fiecare rând îți aduce o nouă surpriză și un nou motiv de a adora cartea. Nu aș putea spune, însă, care a fost partea mea preferată. Mi-au plăcut personajele în aceeași masură în care mi-au plăcut povestea și stilul autorului.
Voi începe prin a vorbi despre personaje. Fiecare personaj are o poveste bine construită și o personalitate rezonantă. Un lucru care mi-a plăcut extraordinar de mult a fost felul în care Zafon a reușit să scrie o scurtă ”carte” pentru fiecare personaj, astfel oferiindu-i cititorului ocazia de a citi mai multe povești într-una. Am fost fascinată de acest lucru, iar fiecare poveste în parte m-a făcut să mă apropii și mai mult de personaje.
Personajele mele preferate au fost Daniel și Fermin, ale căror dialoguri sunt absolut delicioase! Încărcate de mister, de viață, de subînțelesuri și de umor, nu ai cum să nu îi adori.
Povestea este perfectă pentru un cititor, având în vedere că acțiunea se învârte în jurul unei cărți și al unui autor. Captivantă încă de la început, povestea te prinde în capcana ei din cauza atmosferei de mister pe care autorul reușește să o creeze. Emoțiile pe care această poveste le trezește cititorului diferă de la o pagină la alta, însă vă avertizez că povestea lui Carax este una extrem de tristă.
Acțiunea are un ritm destul de alert, astfel încât te captivează. Există o mulțime de întorsături de situație care să te facă să schimbi pagina mai repede. Fiind atașată de fiecare personaj, am stat de foarte multe ori cu inima la gură.
Autorul... ce cuvinte pot folosi pentru a exprima cât de mult mi-a plăcut scrisul lui? Consider cu adevărat că Zafon este unul dintre cei mai talentați autori din timpurile noastre. El reușește să creeze povești pline de mister, iubire, tristețe și atmosferă magică, folosind în același timp personaje normale, dar și animate. Stilul lui are ceva vechi, are un lirism aparte și metafore superbe. Nu ai cum să nu te îndrăgostești de cuvintele lui.
O carte plină de substraturi, mistere, cărți și povești de dragoste tragice, Umbra vîntului este cu siguranță cartea pe care trebuie să o citești în 2016. Povestea lui Daniel în labirintul lui Carax este de-a dreptul fascinantă, iar cuvintele lui Zafon te vor face să te îndrăgostești și mai tare de cărți.