Recenzie Play-Back scrisa de "bogdan.balostin"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Nu am citit în ordine cronologică romanele din seria Philip Marlowe. Mai am două sau trei ca să pot să zic că le-am citit pe toate, așa cum au fost ele în viziunea lui Raymond Chandler. După ce am început să citesc această carte, mi-am dat seama că „Play-back” este considerat romanul care încheie seria. Apar doar vreo două elemente din „Nu-i ușor să spui adio”, deci recomand să citiți acel roman înaintea acestuia (eu nu am făcut acest lucru). În rest, nu cred că mai contează în ce ordine sunt citite.

Pentru mine „Play-back” a fost un roman detectiv în care nu se întâmplă nimic. Pare plictisitor. Și totuși funcționează. Pentru că Philip Marlowe este un personaj carismatic prin însăși cinismul și stilul lui de viață care este dezvăluit foarte detaliat și în această poveste. Ba chiar mai detaliat decât în celelalte romane, în care misterul și acțiunea sunt pe primul loc.

Începutul poveștii îl găsește pe Philip Marlowe vorbind la telefon, pe jumătate treaz. Un avocat îl angajează să urmărească o fată și să transmită mai departe toate informațiile relevante. Într-un final, Marlowe acceptă cazul și de aici încolo, lucrurile evoluează de la sine, deși niciodată nu devin foarte complicate. Marlowe se bazează pe intuiție și pe capacitatea lui absolut naturală de a lega „prietenii” cu toți oamenii necesari reușitei misiunii sale. Însă, la un moment dat, se schimbă rolurile și Marlowe renunță la caz pentru a o ajuta pe fata pe care se angajase să o urmărească.

Crimă, sinucidere, iubire, pasiune, introspecție sunt doar câteva dintre cuvintele care caracterizează acest roman. Și aș mai adăuga unul. Melancolie. Dacă acțiunea primei părți a romanului a fost tipică poveștilor din această serie de detectiv, în a doua jumătate avem parte de mai multă introspecție și un sentiment apăsător de melancolie. Iar povestea se termină pe note de speranță, aproape ca într-un film siropos, dar am trecut cu vederea acest lucru pentru că dacă acesta este sfârșitul seriei, atunci poate merită și Philip Marlowe puțină dragoste adevărată în viața lui.