Recenzie Violonista scrisa de "Bianca M. Calin"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Fiind la randu-mi violonista, cartea aceasta a fost un “must” inca de cand am descoperit-o. Personal, ador cartile care imbina muzica si literatura. Din pacate, cartile de genul acesta sunt mai rar intalnite pe piata literara. Pentru mine, „Violonista” a fost multa vreme o carte de referinta, chiar intainte de a o citi. Stiam ca trebuie sa o citesc si ca va fi o carte care imi va ajunge la inima de cititor in serie si de violonista.
Chiar dupa ce am facut rost de carte, mi-a luat mult timp sa o citesc. Mai bine de un an. Probabil pentru ca aveam impresia ca voi strica magia cartii si vroiam sa prelungesc sentimentul de mandrie pe care il simteam cand ma gandeam ca exista o carte care sa fie despre o violonista. Pana la urma, mi-am luat inima in dinti si am citit-o.
Daca ar fi sa descriu cartea aceasta, as descri-o ca pe o simfonie. aA inceput intr-un mod linistit, dar intrigant, apoi a continuat spre o parte mai ritmica, a treia parte fiind o combinatie intre primele doua.Sfarsitul a fost cea mai tumultoasa parte, o adevarata furtuna dezlanuita, care se linisteste in ultimele randuri. As compara aceasta carte cu o piesa de Brahms. Frumoasa, dinamica, cu accente lautaresti, o melodie extraordinara, care te bantuie.
Chiar daca nu m-a impresionat la fel de mult pe cat ma asteptam sa o faca, „Violonista” a fost un roman bun. Cartea aceasta satisface nevoile fiecarui cititor pentru ca are cate ceva pentru toata lumea. Este o combinatie de mai multe genuri, care nu lasa pe nimeni sa se plictiseasca. „Violonista” este o carte politista, o poveste de dragoste, o lectie de istorie, o poveste de viata. Insa, mai presus de toate, este o piesa muzicala. In cartea asta predomina muzica, iar in combinatie cu elementele entumerate mai sus, rezultatul este o capodopera.
Am apreciat foarte mult faptul ca romanul acesta are o poveste solida, bine gandita si foarte bine scrisa. Dar si foarte incurcata. Pe masura ce te adancesti in poveste, vei descoperi atat de multe secrete ale personajelor si atat de multe intorsaturi de situatie, incat niciodata nu vei fi sigur de ce se intampla cu adevarat. Lucrul grozav la cartea aceasta este ca descoperi adevarul o data cu personajul, iar povestea familiei Karinei iti este dezvaluita incetul cu incetul.
Mi-a placut mult si felul in care autoarea a imbinat trecutul cu prezentul. Fiecare capitol continea o scena din prezent si una din trecut. Astfel poti tine pasul si cu povestea Karinei, dar si cu povestea lui Mimi.
Pentru ca am cunostinte vaste in muzica, pot spune ca autoarea s-a documentat in legatura cu vioara, compozitorii si piesele muzicale. Am apreciat acest lucru, pentru ca a dat un plus povesteii si a facut-o sa fie si mai interesanta. M-am dat in vant dupa scena in care Mimi canta pentru Bela Bartok, el fiind unul dintre compozitorii mei preferati. In general, m-am bucurat ca autoarea s-a orientat spre compozitorii din partea Ungariei.
Personajele au fost destul de bine create. Cel mai interesant personaj a fost Mimi, cu siguranta. Mi s-a parut unul dintre personajele pe care nu le poti descifra complet niciodata. Mimi a fost o adevarata violonista, cu sange tiganesc si cu un talent incredibil pentru muzica si pentru vioara. Karina mi s-a parut pe alocuri slaba si nehotarata.
Mi-a placut si atmosfera de concert, atmosfera pe care numai in cartile despre muzicieni o poti gasi si cu care am rezonat, rememorand la randul meu multe momente frumoase. Autoarea a reusit sa capteze in cartea aceasta spiritul maghiar, dar si cel tiganesc si atmosfera care se regaseste intre muzicieni. De asemenea, cartea reuseste sa arate diferentele dintre nationalitati si dintre popare si felul in care oamenii sunt judecati numai din cauza nationalitatii sau a rasei.
Cartea ar putea fi descrisa si ca un roman istoric, avand in vedere ca ne sunt prezentate multe elemente din anii in care cele doua razboaie mondiale s-au petrecut. Am gasit elemente si detalii despre viata maghiarilor si a tiganilor din vremea in care tiranii precum Hitler erau la putere, iar povestea lui Mimi m-a tulburat si m-a emotionat profund. . Povestea viorii Amati m-a intrigat, iar deznodamantul mi s-a parut incredibil si un pic fortat.
In concluzie, „Violonista” a fost un roman foarte bun, care a reusit sa capteze atmosfera potrivita si sa invaluie cititorul in mister si in muzica. O poveste emotionanta, captivanta, antrenanta si plina de muzica buna. Da, un roman ce trebuie citit, atat de iubitorii de muzica cat si de cititorii in serie.