Recenzie Douasprezece povestiri calatoare scrisa de "cornelia.popa"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Povestiri simple, momente din viața altor oameni sau trăite chiar de Marquez. Spun simple pentru că limbajul folosit e natural, transparent, fără învelișuri sau transformări, însă încearcă să spună o morală. Din fiecare povestire putem trage anumite concluzii, putem identifica anumite emoții sau aptitudini necesare în anumite situații din viața de zi cu zi, cum ar fi modestia și simplitatea, empatia, perseverența, încrederea în sine, aprecierea față de tot ce ne înconjoară, bucuria, credința, ascultarea inimii, răbdarea, fidelitatea, entuziasmul și câte și mai câte.

Marquez încearcă să ne evidențieze faptul că de aceste trăiri suntem cu toții capabili, aceste emoții le simțim sau ar trebui să le simțim cu toții, indiferent de statutul nostru, fie că suntem președinte, nevoiaș, copil, tânăr, bătrân, om cu moravuri ușoare sau cu totul dedicați unui fapt. Trebuie să vedem mereu partea bună a lucrurilor, să știm să fim empatici și asertivi, adică să ținem cont și de celălalt și de sentimentele lui. Să trăim prezentul cu mai mult entuziasm, veselie pe chip și să apreciem ce avem și să arătăm acest lucru. Așadar, deși pare simplă, e o carte profundă și plină de învățăminte.

“Dragostea-i eternă câtă vreme dăinuie.”