Recenzie Dragostea dureaza 3 ani scrisa de "cornelia.popa"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Să nu știi ce vrei nu e de bine, dar să nu apreciezi ce ai e și mai rău. Marc Marronier, personajul principal din “Dragostea durează trei ani”, e un bărbat aventurier și plin de sine. Așa cum el spune, marea lui problemă e că “nu poate să rămână îndrăgostit”, însă e vorba mai degrabă de a nu ști să facă față ispitelor și de a nu înțelege adevărata semnificație a dragostei.
Căsătorit cu Anne, acesta descoperă că imediat după împlinirea celor 3 ani de relație totul începe să devină rutină, se simte plictisit și uneori scârbit de prezența soției… fapt ce-l surprinde chiar și pe el. Anne, după cum însuși o descrie, e o femeie frumoasă, atentă, sensibilă, căreia nu are ce să-i reproșeze, dar totuși începe să o respingă pentru simplul fapt că are nevoie de ceva nou. În urma acestei constatări, el deduce că dragostea ar dura doar trei ani, asta în cazul în care există cu adevărat și că imediat după urmează sfârșitul relației.
“Cei ce critică dragostea sunt, bineînțeles, cei care au cea mai mare nevoie de ea.”
Astfel, plictisit și în căutare de noutate, ajunge să se îndrăgostească de Alice, o femeie cu obligații ca și el, ce-l face în cele din urmă să divorțeze. Totuși, ea continua să rămână căsătorită cu bărbatul de lângă ea și gășeste în Marronier noutatea și aventura ce-i lipsesc. În ei se înfiripă o dragoste nebună, plină de aventuri și declarații, însă niciunul nu știe exact dacă acestea sunt datorate situației în cauză (întâlnirile pe ascuns, suspansul relației) sau e vorba de iubire adevărată.
După nenumărate rugăminți, Alice se convinge de iubirea lui Marc și își dă seama că îi împărtășeste sentimentele, ceea ce o face să divorțeze de soțul ei. Ambii singuri și fără obligații își pot trăi acum povestea de dragoste.
După ce atâta timp Marronier aduce numai cuvinte de ocară la adresa dragostei, celor îndrăgostiți și bătându-se cu pumnul în piept că dragostea durează numai trei ani, spre sfârșitul romanului afirmă că “dragostea durează cât trebuie să dureze”. Asta bineînțeles, după ce trece pragul de trei ani alături de Alice și își dă seama că încă nu poate trăi fără ea și sentimentele nu s-au schimbat.
Cartea îmi trezise de câțiva ani interesul, însă trebuie să mărturisesc că am rămas dezamăgită. Modul în care Marronier vorbea despre dragoste ca despre un lucru inexistent, infect, ca să nu mai vorbim despre modul cum trata femeile, mi-au dat de înțeles că el era problema. Într-o relație ambii parteneri sunt pe picior de egalitate, ambii trebuie să facă anumite compromisuri și să îndeplinească anumite condiții. Când unul depune mai mult efort decât celălat e și normal ca relația să aibă de suferit.
Singurul motiv pentru care aș recomanda cartea ar fi pentru faptul că te face să-ți dai seama că trebuie să prețuiești ce ai, te ajută să-ți clarifici anumite concepte și sentimente și totodată te provoacă să-ți dai seama de greșelile pe care le faci și ar trebui să le repari în relațiile interpersonale.