Recenzie Departe de lumea dezlantuita scrisa de "Silvia1988"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Citind cea de-a doua carte a lui Thomas Hardy, pot spune ca e un scriitor demn de apreciat, chiar daca povestile sunt marcate de o nota de fatalitate si descrieri generoase, in detrimentul actiunii.

Nu imi dau seama ce anume ma face sa-i indragesc atat personajele cat si talentul de povestitor. Cert e ca lecturand cartea, am descoperit o multime de fraze si de afirmatii cu care am rezonat profund, motiv pentru care am inceput sa le subliniez cu creionul pe pagini. Imi place felul in care sunt descrise in amanunt caracterele personajelor si tot ce se intampla in inima lor. Imi place aceasta profunzime, care poate ar fi considerata “demodata” pentru cartile contemporane.
Personajele din “Lumea dezlantuita” se impart in doua categorii: pe de-o parte sunt cele principale – triunghiuri amoroase, care au facut deliciul unui cititor romantic incurabil ca mine – si cele secundare, care au mai mult rolul de “martori” ai intamplarilor - muncitorii de la ferma, care se aduna noptile la “Dugheana de malt”.

Romanul debuteaza cu prezentarea tanarului pastor Oak, un solitar, cunoscator al naturii si al semnelor acesteia. Pierzandu-si printr-o tragedie turma de oi, Oak ajunge sa lucreze pe mosia Batshebei, tocmai femeia care-i furase inima si care nu-i impartasea sentimentele. Mai mult, pe masura ce fermierul Oak isi duce zilele in slujba frumoasei lui stapane, este nevoit sa asiste la framantarile acesteia, in timp ce isi cauta un barbat, frange inimi sau este ranita cu brutalitate la randul ei.

Oak indura toate aceste episoade cu stoicism, ceea ce conduce la un deznodamant fericit al povestii, (la care sincer nu ma asteptam, stiind cum se termina “Tess D’Urberville”).

“Departe de lumea dezlantuita” nu este un roman al unui destin singuratic, de la marginea lumii. Titlul se refera la furtunile care au loc in sufletul omului si la chipul sau nevazut de societate, pe care-l ascunde, de teama de a fi judecat. Fiind interesata de aceasta latura ascunsa a firii umane, am indragit lectura care se axeaza pe analiza si descrierea ei. Din acest punct de vedere, romanul se aseamana cu unul psihologic.

Fiecare personaj are slabiciunile sale, dar si puncte tari, care contribuie la destinul final. Desi marcata de tragedii, povestea pastreaza pana la final o nota de seninatate, autorul sugerand ca natura (poate si dragostea) trebuie lasata sa se desfasoare in voia ei, fara a interveni cu forta. Dintre toate personajele, mi s-a parut ca Oak a inteles cel mai bine acest mesaj, stiind cand sa se retraga din calea “viiturilor”, sa nu lupte pentru idealuri irealizabile si sa tinteasca spre a fi un angajat loial si un om cat mai bun, urmandu-si instinctele si vocea interioara.

Din cand in cand, e bine sa ne delectam cu cate un roman clasic. As spune ca Thomas Hardy merge de minune sa fie citit oriunde si oricand.