Recenzie Domnul k. eliberat scrisa de "stefanciobanu2004"



Recenzie Domnul k. eliberat scrisa de Propune aceasta cartePentru a propune cartea trebuie sa te autentifici. Acum citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Vreau sa citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Am citit aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici.
Numele cartii: Domnul k. eliberat
Autor (i): Matei Visniec
stefanciobanu2004 stefanciobanu2004 pe 2014-08-08 06:18:20 Rating:

Domnul K și gratiile permanente


Înainte de a fi romancier Matei Vișniec este dramaturg și poet. Dar asta nu îl împiedică să rătăcească și în acest carusel literar în care totuși, spune el în prefață, nu se regăsește. Când vine vorba de un omagiu adus lui F. Kafka, romanul este cea mai bună alegere. Și Matei Vișniec se achită, cel puțin moral, de datoria cu care se simțea împovărat. Începută în perioada ceaușistă, romanul Domnul K eliberat era, de la prima vedere, un paravan în spatele căruia se desfășura întregul mecanism psihic ce deriva dintr-un asemenea act (eliberarea) într-un stat comunist. De fapt, Matei Vișniec, întocmai ca și în poezii, în piesele de teatru, vorbește despre o împietrire a personajelor și a acțiunilor lor într-un univers de piatră, o așteptare cu iz de Godot predominând în pagini.
Eliberarea este doar ieșirea dintr-o cușcă mai mică și intrarea în alta mai mare, căutându-se în același timp implantarea unui absurd firesc pe care personajul principal îl poate doar observa, dar nu și contracara, fiind prins de val, și participând fără voia lui la derularea acțiunii. Nici măcar o evadare nu zdruncină construcția în care se trezește liber într-o bună dimineață.
Locul acțiunii este cel preferat lui Matei Vișniec: un oraș gri, cu oameni care trăiesc la limita realului cu visarea, oameni care refuză sa mai lupte, care nu sunt conștienți de împrejurul în care trăiesc, dând mereu senzația de trăire inconștientă, somnambulică. Au deseori gesturi repetitive sau o anumită malformație definitorie. Nu există luptă interioară sau o așa zisă coerență în acțiuni. Comportamentele încetățenite în literatură, cum ar fi: răutatea, gelozia, descumpănirea, visarea, iubirea sunt înlocuite cu: relativitatea cuvintelor, dubla personalitate, fobia față de sistem, fuga de autoanaliză, evitarea contactului vizual, manifestări compulsive. Dialogurile, chiar dacă nu au curgerea clasică, atrag prin puncțiile făcute în conștiința personajelor, sunt seci, vorbesc la obiect, ce-i drept la un obiect absurd.
Totul este o metaforă tăioasă, de la celula cu numărul 50 până la mama ce vorbește familiar cu gardianul, totul este o metaforă orchestrată perfect de o mână doar presupusă, nu denumită, o metaforă care contribuie la reluarea ideii că totul este un vis stresant, aproape un coșmar. Fiecare personaj are regulile lui în capitolele în care apare, domnul K este cel care intră în contact direct cu ele, fără să se redea nicio întâlnire a lor fără ca domnul k să nu fie de față.
Decorul este fie imobil (cum sunt munții de gunoaie, rafturile cu haine putrezite) sau activ până la epuizare (vezi sala de mese cu mașina de spălat vase ce scoate mult fum), oglindind permanent stările de conștientizare la care a ajuns proaspătul eliberat. Anumite personaje nu sunt redate, dar prezența lor este simțită din plin, autorul mizând pe forța ascunsă a maselor (mă refer aici la ceilalți pușcăriași ce sunt mereu presupuși în spatele gratiilor fără să li se audă vocile).
Romanul vorbește despre epuizarea umanului, despre calapoadele moarte ale unei societăți ce se chinuie să pară vie, normală, ascunzând în permanență defectele și handicapurile, singurul rezultat al acestor manifestări fiind o senzație de sanatoriu. Lucrurile par a fi într-o continuă deteriorare iar scopul lor de utlizare deviat de mult. Oamenii nu caută nimic, nu cer nimic, nicio revoltă interioară menită să dinamiteze acțiunea nu se întâmplă, deși despre aceste manifestări se vorbește că s-au întâmplat în trecut sau, că urmează să rebufnească din moment în altul. Oamenii nu par resemnați, par mai degrabă că au uitat un ceva.
Copilul din roman este departe de ceea ce vedem noi într-un copil în mod obișnuit, pare a avea o vârstă înaintată, uneori este călăuză, alteori un martor cuminte care își face temele, oricum, se simte că este deținătorul unui secret care, odată spus, ar dezlega întreg misterul despre care însă nu se știe nimic.
Eliberarea domnului k vorbește despre permanența sistemului comunist, despre amprentele lăsate de acest sistem în oameni, lucruri și timpuri. Tema idilică a unui trecut îndepărtat devine singura salvare (ironic și absurd) de care personajele cărții se leagă mai mult sau mai puțin conștient.



Comenteaza

















Poll

Votati cartea lunii!