Recenzie Cu ochii mintii scrisa de "Gavrilut Roxana"



Recenzie Cu ochii mintii scrisa de Propune aceasta cartePentru a propune cartea trebuie sa te autentifici. Acum citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Vreau sa citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Am citit aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici.
Numele cartii: Cu ochii mintii
Autor (i): Hakan Nesser
Gavrilut Roxana Gavrilut Roxana pe 2014-08-05 11:52:40 Rating:

’’Când, în sfârşit, găsim ceea ce am căutat în întuneric, aproape întodeauna constatăm că era exact asta. Întunericul.’’ (C.G. Reinhart, ofiţer de poliţie)

Misterul, crimele, detectivi cu potenţial, sunt cuvintele cheie a autorilor suedezi de romne poliţiste.
În Publishers Weekly scrie ’’Niciun iubitor al literaturii poliţiste scandinave n-ar trebui să rateze romanele lui Hakan Nesser!’’

Şi aşa este. Ca majoritatea cărţilor de acest gen, aceasta mi-a ajuns în mâini datorită unui concurs. M-am hotărât să o citesc deoarece ştiam că voi trăi în suspans, chiar şi pentru câteva zile. Aveam să fiu martoră la o crimă, să observ progresul de care dă dovadă inspectorul Van Veeteren, să observ că în mintea mea e o nebuloasă, că nici prin ruptul capului nu mi-aş fi dat seama cine e criminalul. Dar e oare posibil ca cineva să-şi dea seama? Poate doar un poliţist bine antrenat, cu o abilitate uimitoare.

Hakan Nesser s-a născut la 21 februarie 1950, în Kamla. Este un autor de romane poliţiste. Cărţile sale au fost traduse în foarte multe limbi.

Ce-aţi crede dacă v-aţi trezi într-o dimineaţă, nemaiştiind cine sunteţi? Vi s-ar părea, poate, doar puţin straniu. Însă, ce părere aţi avea dacă v-aţi găsi soţul/soţia înecată în cadă? Aţi fi şocaţi? Veţi crede că sunteţi nebuni, că aţi săvârşit o crimă? Nu vă daţi osteneala să vă gândiţi, să încercaţi să vă aduceţi aminte ce s-a întâmplat cu numai o seară în urmă?!

’’Se trezi, dar nu reuşi să-şi aducă aminte cum îl cheamă.
Dureri avea o droaie . Tije de foc îi pârjoleau ţeasta şi beregata, stomacul şi pieptul. Încercă să înghită în sec, dar rămase la stadiul de încercare. Avea limba lipită de cerul gurii. Ardea, mocnit.
Ochii îi palpau de durere. Mai-mai să-i iasă din orbite.
<<E ca atunci când te naşti>>, îşi zise. <<Nu sunt o persoană, ci doar o masă de suferinţă.>>’’
’’Numele lui era Mitter. Janek Mattias Mitter. Profesor de istorie şi filosofie la liceul Bunge din Maardam. Cunoscut printre amici ca J.M.’’
Căsătorit de aproape şase luni cu Eva Ringmar, Janek o găseşte moartă în cadă. Problema e că acesta nu-şi aminteşte nimic; el o omorâse? Venise cineva şi o omorâse? Ce se întâmplase cu ei cu o seară înainte?

E arestat, dus la închisoare. Nepăsarea lui, modul în care tratează toată situaţia îi face pe poliţişti să creadă că el săvârşise crima. Detectivul Van Veeteren realizează că acest caz nu e la îndemâna oricui, că nu e aşa de simplu precum pare. E puţin probabil ca Mitter să-şi fi omorât soţia, dar nu imposibil.

Întodeauna am fost fascinată de poliţie, de promtitudinea cu care rezolvă cazuri. Hakan Nesser are capacitatea de a oferi cititorului suspans, acea doză minimă, dar care are un rol deosebit în formarea mintală a noatră. De asemenea, autorul ne conduce pe căi greşite, pentru ca mai apoi să ne arate adevărul. Apelează la toate subterfugiile poliţieneşti pentru a ne crea o stare de beatitudine. Ne uimeşte cu sfârşitul, cu aflarea adevărului. Dacă vreţi să trăiţi o altă poveste suedeză, vă recomand cu mare căldură carte!



Comenteaza

















Poll

Votati cartea lunii!