Recenzie Jurnalul Annei Frank scrisa de "Gavrilut Roxana"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

O carte ce merită citită, în primul rând din cauza soartei tragice pe care a avut-o autoarea Anne Frank în anul 1945, în cel de al Doilea Război Mondial.
Annelies Marie ,,Anne’’ Frank, născută la 12 iunie 1929, Frankfurt am Main, decedată în martie 1945 în Bergen-Belsen, a fost o fată care şi-a pierdut cetăţenia germană în exilul olandez,căzând victimă genocidului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial. Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ţinut ascuns în ascunzătoarea din Amsterdam înainte de a fi arestată. Jurnalul a fost publicat de tatăl ei, care supravieţuieşte ,acesta fiind considerat un document istoric al holocaustului, autoarea devine o dată cu aceasta, în scurt timp o figură-simbol a victimelor naziştilor.
Cartea a fost publicată prima data în 1947, are 392 de pagini . Jurnalul Annei Frank a fost trades în peste 65 de limbi, fiind prima ediţie, cu subtitlul 12 iunie 1942-1 august 1944. Anne Frank, autoarea şi totodată naratoarea cărţii îşi prezintă viaţa sa între cei patru pereţi ai Anexei, unde se ascunde împreună cu alte şapte persoane de origine evreică, în candestinitate. Sub formă de jurnal, Anne îşi scrie aventurile pe care le trăieşte în ilegalitate.
,,Acum sunt plină de speranţă, acum în sfârşit, totul merge bine. Da, chiar aşa, totul merge bine. Veşti splendide! S-a organizat un atentat la viaţa lui Hitler , şi de data asta nu e vorba de comunişti evrei sa u de capitalişti englezi, ci de un general german de-aleasă spiţă germanică, un conte care, pe deasupra, mai este şi tânăr.’’ A cest mic fragment face parte din penultima trecere în jurnal a gândurilor. Are o structură de tip jurnal, naratoarea scriind o dată la câteva zile în el. Titlul, o adevărată fereastră deschisă către idea centrală e cunoscut chiar şi acelora care nu au citit cartea. Ceea ce îi impresionează pe cititori se află în viaţa tragică la care a fost supusă micuţa Anne, o fată de 13 ani.. A apărut în anul 2011 , devenind un simbol. ,, Mă apasă mai mut decât pot spune gândul că nu putem să ieşim nicioadată, şi mi-e foarte teamă că vom fi descoperiţi şi apoi împuşcaţi. Bineînţeles că asta-i o perspectivă nu prea plăcută.’’(28.09.1942, în jurnal), acestea erau primele cuvinte pe care I le adresa jurnalului despre pericolul la care sunt supuşi evreii. ,, Sper că-ţi voi putea împărtăşi totul aşa cum n-am reuşit cu nimeni altcineva până acum , şi sper că-mi vei fi de mare ajutor. Noul ei jurnal nu e doar un un caiet cu notiţe, ci vede un adevărat prieten ce îi poate păstra in siguranţă toate secretel. Otto Frank, tatăl protagonistei, îşi încheia deseori scrisorile sale cu următoarele cuvinte: “I hope Anne’s book will have an effect on the rest of your life so that insofar as it is possible in your own circumstances, you will work for unity and peace.”
Iniţial povestea părea o prefăcătorie, în primul rând din cauza modului în care vorbea de camaraziii ei, de mama sa,Edith Frank, de sora sa, Margot, despre ce ştia şi ce nu despre sexualitate…însă pe parcurs m-am descoperit în Anne, am reuşit să înlatur pânza de păianjen ce mă ocrotea, să mă desluşesc de printre minciunile lumii. Datorită acestei cărţi am reuşit să trec de puntea care separă trupul de suflet, găsind adevăratul mecanism al universului. La prima vedere aveam impresia că mă aflam în faţa cărţii ,,Însemnările unei puştoaice’’ de Rachel Russell, dar pas cu pas mi-am schimbat ideea. În ,,Însemnările unei puştoaice’’ se prezintă aceeaşi temă, însă protagonista nu e măcinată de aceleaşi gânduri oribile.
Aş recomanda-o oricui pentru că e o situaţie de viaţă, trebuie să preţuim viaţa.
„Era o tânără scriitoare minunată. Era cineva la cei treisprezece ani ai ei. Parcă ai vedea, la viteză mărită, un film cu un făt care capătă brusc chip şi începe să stăpânească lucrurile… dintr-odată, descoperă reflecţia, brusc, face portrete, schiţe de personaje, şi iată lungi întâmplări complicate, povestite atât de frumos, încât par să aibă în spate zeci de ciorne. Şi fără intenţia otrăvită de-a fi interesantă sau mereu-profundă. Este ea însăşi… Ardoarea, spiritul care o animă activ, punând mereu lucrurile în mişcare… E ca o surioară pasională a lui Kafka, este fetiţa lui pierdută.“ (Philip ROTH, The Ghost Writer).

Lectură plăcută!