Recenzie Sotia calatorului in timp scrisa de "Criss Tina"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Am stat putin sa reflectez asupra modului in care as dori sa abordez urmatoarea recenzie pentru site-ul Serial Readers.
Inspiratia mi-a soptit sa ma „leg” de tema lunii, asa ca, poftiti la masa!

Restaurantul virtual se numeste „Sotia calatorului in timp”, bucatar sef - Audrey Niffenegger. Ok! Cer meniul sa vad ce pot comanda. Primesc meniul, deschid si citesc: „Sufleu delicios de calator in timp cu garnitura de sotie artista rabdatoare*”, se serveste cu multa dragoste... Ma uit in partea de jos a meniului sa vad explicatiile pentru utilizarea stelutei: „roman de debut, reteta publicata pentru prima data in 2003”. Imi aduc aminte ca am vazut cu ceva ani in urma un film cu acelasi nume (evident, era vorba despre ecranizarea retetei) si, chiar am simtit un oaresce rasfat vizual, pai, hai sa ne „rasfatam si papilele gustative”. Comand o portie! Dupa o vreme primesc portia mea, are peste 500 de pagini.

Ma gandesc ca autoarea si-a dorit sa faca senzatie cu reteta ei, a vrut sa iasa putin din tiparele felurilor simple (dar de mare efect) si, sa se transforme intr-un soi de Jamie Oliver in cercul scriitorilor americani contemporani dar, imi pare ca a amestecat prea multe ingrediente (idei vechi si noi), fara sa cantareasca proportiile sau sa se gandeasca daca se potrivesc sau nu.
Reteta lui Audrey suna cam asa: „ se ia una bucata tip fara nicio calitate exceptionala, il numim generic: Henry DeTamble, il trecem prin praf de librar, il pudram cu o crono-afectiune ce-l face sa „sara” prin timp precum se zbate pestele pe uscat, alaturam amestecului si o ea, o numim Claire Abshire, peste Claire presarim un praf de artista a hartiei si ...” , privim in gol.
Romanul mai prezinta si urmele altor ingrediente: un pic de Nabokov, un pic de Fayrene Preston, liste de ‚cumparaturi”, sex, rasism; toate amestecate spre a obtine in final o salata, nicidecum un sufleu.

Acum, sa vedem ce nu a mers. Romanul este scris din doua puncte de vedere, a lui Henry si a lui Claire, daca stai putin sa analizezi, observi ca amandoi povestesc cam acelasi lucru, unul dupa celalalt. Fapt ce a dus, cred eu, si la dezvoltarea romanului pe prea multe sute de pagini. Cititorul sare dintr-un loc in altul, inainte si inapoi si, dupa o vreme oboseste. Tema centrala a romanului este dragostea, gasirea sufletului pereche, depasirea obstacolelor si implinirea totala, sufleteasca si trupeasca (caci se implinesc tinerii nostri trupeste pana ne iese pe nas). Problema este ca pe mine nu m-a convins partea cu sufletul pereche, poate din pozitia lui Henry dar, din punctul de vedere a lui Claire ceva nu iese la socoteala. Claire il intalneste pe Henry pentru intaia oara la varsta de 6 ani, el avand 36 de ani. El „stie” ca ea este aleasa (cum a ajuns la concluzia asta? A calatorit si prin curtile altor oameni? a cunoscut si alte fetite ce au reactionat mai aproape de adevar vazand, totusi, un barbat dezbracat, fugind, strigand dupa parinti? Claire a tratat „subiectul” altfel, in concluzie, este castigatoarea unei vieti inedite) ea nu si, in timp, ii insufla si ei acelasi crez. Liberul arbitru cam dispare din peisaj, fata nu mai poate alege pentru ca a fost deja ghidata catre ce urmeaza. In cea mai mare parte a intalnirilor lor ce au loc in perioada copilariei/adolescentei lui Claire intalnim o noua varianta a Lolitei lui Nabokov.

„Imi trec degetele mari peste arcul talpilor lui Claire, iar ea inchide ochii” (Claire are 13 ani)

Ca sa para totul si mai credibil, folosim reteta lui Fayrene Preston (Only you, 1994), luam una bucata tabla ouija si, surpriza! Ii iese fetei numele celui ales: Henry (ptiu, ce de coincidente).

Apoi, cu o usurare teribila din partea autoarei, traversam perioada adolescentei si trecem la lucruri mai „serioase”, partea in care romanul abunda in sex, peste sex si mai mult sex.

„Henry. Alti oameni fac sex tot asa des ca noi?” se intreaba biata Claire. Nu stiu, aveai vreo norma de atins, te aflai in vreo competitie?!

Sa ne intelegem, nu sunt vreo pudica, nu rosesc la vreo scena de sex (fie ea intr-un film, carte, etc) dar, cateodata, destul e destul. Si, ca sa primesc lovitura de gratie, ma trezesc si cu o scena in care il avem pe Henry operat de vasectomie ce doarme linistit in acelasi pat in care Claire face sex cu un Henry din trecut. Imaginatie, nu gluma!
Peste reteta cartii se presara pasaje lungi de liste de cumparaturi si nume de formatii punk, total inutile si nu fac altceva decat sa lungeasca povestea. Sunt cumva erate intre dialogurile total banale dintre personaje? Cred ca, da! Sa nu uit cata cola curge printre pagini (reclama mascata?):

„Imi vine cola pe nas...” (Henry, crede-ma ca si mie!).

Mi-ar fi placut ca personajul sa aiba un ideal, sa faca ceva cu abilitatea lui de a calatorii in timp. Asa, omul se fataie de colo colo in costumul lui Adam, sustine ca nu poate divulga ce se intampla in viitor (ah, nu ii voi spune lui Claire ca o sa ii placa cafeaua cu lapte si zahar sau ca moare mama ei – liberul arbitru, nu?), nu induce idei (doar noua ni se pare) sau, ah, nu o sa bata prea tare la ochi cand voi aduce din viitor niste numere la loto ca sa ne imbogatim peste noapte. Da, aici nu avem de-a face cu un erou, aici avem de-a face cu omul zilelor noastre, cel care prefera sa se uite pe geam in transportul in comun decat sa ofere scaunul lui femei, omul prea absorbit de propria persoana, la un moment dat, mi-a parut un pic prea narcisist:

„As vrea sa ma ating. As vrea sa ma tin in brate” (Henry, nu te retinem, se vede clar ca ai treaba).

Si, ca sa fie treaba completa, ne jucam de-a Visul american: tineri, frumosi, destepti, din familii bogate, artisti ce le lipsea un lucru: stereotipurile etnice ca sa „straluceasca” si mai mult (negresa Nell, raspunde la utilizarea clopotelului) si, Kimi (coreanca „nebuna”). Amandoua vorbesc stricat limba engleza, desi, sunt de foarte multi ani stabilite in tara. Te pune putin pe ganduri la viziunile autoarei in secolul 21.
Si daca tot am pornit la drum cu ideea de mancare, portie de Calator in timp, pot spune ca mi-a provocat o usoara indigestie. Nu simt ca a lasat ceva valoros in mine si, ca sa parafrazez un alt cititor:

„Daca as putea sa ma intorc in timp, as alege sa citesc o alta carte!” (ca bine a zis).