Adelydda pe 2014-07-18 12:17:27
Rating:
Este o carte care m-a cucerit iremediabil. Pot să spun că este mai scurtă și mai ușurică decât Noaptea de Sînziene și într-un fel mai frumoasă. Este o carte care vorbește despre eros, despre dragoste, despre puterea de iubi și puterea de sacrificiu suprem.
” Căci ăsta mi se pare lucrul cel mai greu de învățat în contemplare iubitei: să știi cum să-i privești ochii. Uneori, privirile noastre lovesc atît de nepriceput oglinda ochilor iubitei, încât o turbură, aburind-o; sau, și mai grav, fac ochii opaci, le dă un luciu de teracotă, de smalț colorat. Și sunt, de asemenea, priviri crâncene, care smulg retina sau o pătrund sălbatic, sângerând-o, sau o întunecă…”
Îmi place cum scrie Eliade, are opere literare extrem de interesante, așterne pe hârtie fraze nemuritoare care rămân oricui în minte…Nici nemuritoarea poveste dintre Allan și Maitreyi nu mi se pare la fel de frumoasă ca cea dintre Andrei Mavrodin și Ileana…poveste cu un final neașteptat.
Relatarea celor doi bărbați, Mavrodin și Hasnaș mi-a lăsat impresia ca povestea este legată de aceeași femeie, Ileana sau Lena…romanul este net superior celorlalte romane citite de mine ale lui Eliade, lăsându-mi impresia că iubirea ideală există…că o nuntă a sufletelor ce se iubesc și se divinizează reciproc este ceva mirific și absolut minunat…
Vorba lui Mavrodin, ” prin ce miracol se transformă o simplă întâmplare în extaz și rapt, iar o întâlnire în dragoste?” Eu cred că totul ține de destin, de acel făgaș al vieții în care două suflete pereche se întâlnesc și se bucură unul de celălalt…