Recenzie Colectionarul scrisa de "MissValery"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Colectionarul, romanul de debut al lui John Fowles, este mai actual ca niciodata, desi a fost publicat in 1963. L-am citit tarziu, dupa nenumarate recomandari si pareri contradictorii, dar cu o aviditate care imi scuza (sper eu) lectura tardiva. Daca mi-a placut? Subiectul mi-a dat fiori, personajele m-au enervat in egala masura dar, cu toate acestea, povestea m-a prins in mreje mai ceva ca pe un fluture ramas captiv intr-o panza de paianjen.

Frederick Clegg este un functionar marunt, introvertit si aparent inofensiv, lipsit de repere si de dragostea parinteasca. Singura lui pasiune este, mai degraba, o deprindere: incurajat de unchiul Dick, ajunge sa colectioneze fluturi. Tanara Miranda Grey este studenta la Arte, o fire diametral sociopatului Fred, dintr-o familie instarita si avand ambitii mari pentru viitor, dar care sfarseste tot ca un fluture - inca un exponat frumos de adaugat la colectie.

Cand un castig neasteptat la loto ii permite sa puna in aplicare cele mai nebunesti planuri, Fred (Caliban de acum, dupa personajul negativ din Furtuna lui Shakespeare, o opera literara la care se tot face referire pe parcursul romanului) incearca sa se apropie de Miranda cumparandu-i tot ceea ce isi doreste, dar rapindu-i cel mai de pret lucru: libertatea. Desi calculat si rece - lucru dovedit de meticulozitatea cu care pune la punct toate detaliile legate de rapire si, mai apoi, de perioada de captivitate - Caliban pare asa de naiv in convingerea sa ca va reusi sa cumpere dragostea Mirandei, incat aproape ca ajungi sa il compatimesti. Dar tocmai aerul umil si aparenta inocenta il fac de temut, caci cum poti sa te aperi de un om care nu incearca nimic?

Povestea este prezentata din punctele de vedere ale ambilor protagonisti, capitolele dedicate Mirandei fiind scrise sub forma de jurnal si punand accent pe viata acesteia din lumea reala, de afara. Inchisa in pivnita, departe de familie, prieteni si domnul G.P. (caruia ii inchina cele mai multe randuri), Miranda isi reconsidera prioritatile si decide sa riste orice ca sa isi redobandeasca libertatea - chiar si sa devina prietena cu rapitorul sau.

Desi faptul ca episoade intregi sunt reluate din perspective diferite nici nu deranjeaza, nici nu plictiseste, personal am fost mai atrasa de partea lui Caliban din poveste. Imi este foarte greu sa rezonez cu Miranda - a nu se intelege de aici ca tin cu agresorul, dar in timp ce pe acesta pot sa il detest linistita, se presupune ca pe victima trebuie sa o compatimesc, lucru care nu s-a prea intamplat in cazul de fata. Egoisa, infatuata, superficiala, Miranda esueaza in incercarile ei de evadare, dar si in tentativa de a castiga simpatia cititorilor.

Finalul cartii este oarecum previzibil. Spun oarecum pentru ca in timpul lecturii va vor trece prin minte toate variantele posibile de final, ceea ce nu inseamna insa ca va va infiora mai putin.

Pentru mine, Colectionarul lui Fowles isi are locul - atat in inima, cat si in biblioteca - langa Hotii de frumusete ai lui Pascal Bruckner si Parfumul lui Patrick Suskind, carti usor de citit, dar greu de uitat.