Recenzie Ma sinucid alta data scrisa de "MissValery"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Uneori, cele mai optimiste carti se ascund sub titluri, sa le zicem, dubioase. Asa si cu "Ma sinucid alta data", una dintre cele mai amuzante lecturi de care am avut parte in ultima vreme, desi are in centru o eroina nevrotica depresiva (diagnosticul ii apartine), cu ganduri serioase de sinucidere.

La cei aproape 30 de ani ai sai, Gerri Thaler nu are multe lucruri care sa o motiveze: slujba (privita oricum cu ochi rau de catre familie) ii este amenintata, cele trei surori ale sale si maica-sa se intrec in cicaleala, iar pretendentii nu fac tocmai coada la usa ei. Asta, bineinteles, pana cand Gerri (Gerda, de fapt, dar toti cunoscutii stiu ca isi uraste numele) decide sa isi incheie socotelile cu viata. Si cum sinuciderea poate avea loc o singura data in viata, totul trebuie planuit pana la cel mai mic detaliu. Gerri viseaza la o iesire spectaculoasa din scena, de aceea isi cumpara o rochie rosie extrem de sexy si o pereche noua de pantofi, se cazeaza la cel mai scump hotel din oras si se pregateste pentru marele moment cu cateva pahare de whisky si vodca. Totul pare in ordine: scrisorile de adio, de o sinceritate debordanta, au fost deja expediate catre apropiatii ei, iar cele 30 de pastile expirate (puse la dispozitie chiar de catre mama suferindei noastre) sunt in siguranta, pe noptiera.

Dar sa iti pui capat zilelor nu este chiar asa usor, mai ales daca decizi sa mai amani putin momentul si sa te bucuri de noile achizitii vestimentare cu un ultim tur de onoare pe la parterul hotelului. Gerri afla acest lucru pe pielea ei, cand, fara sa vrea, da cu ochii de Ole, actual prieten si fost iubit, care, fiind in stare de soc in urma revelatiei cum ca sotia il insala, cauta consolare. Si cine poate fi mai potrivita pentru o astfel de sarcina daca nu Gerri, cea de care il leaga multe amintiri frumoase si care acum arata mai sexy ca niciodata (nu subestimati niciodata puterea unei rochii rosii si a unor pantofi cu toc).

Evident, de aici lucrurile se complica. Nu numai ca Gerri nu reuseste sa se sinucida, dar trebuie sa se confrunte si cu alte probleme: scrisorile au ajuns la destinatari si acestia au aflat ce crede Gerri, cu adevarat, despre ei. Iar parerile ei nu sunt tocmai cele mai bune. In plus, nu mai are nici unde sa stea, intrucat i-a trimis o scrisoare nu tocmai prietenoasa si proprietarei apartamentului in care locuia cu chirie, convinsa fiind ca nu o sa mai aiba nevoie de el. In toata nebunia asta se intrezareste insa si un lucru bun: posibilitatea unei povesti de dragoste (sau mai multe).

Ma opresc aici pentru ca nu vreau sa divulg prea multe. Cartea lui Kerstin Gier chiar merita citita, o sa provoace zambete si o sa insufle pofta de viata, lucru poate suprinzator avand in vedere subiectul abordat. Dar nu e prima data cand la finalul unei carti care vorbeste despre moarte si depresie constat ca sunt mai vie ca niciodata. V-o recomand chiar daca nu sunteti fani ai literaturii chick-lit - categorie in care "Ma sinucid alta data" se incadreaza cu brio, dupa parerea mea. O sa va descreteasca fruntile si o sa va deschida ochii: "Nu te mai vaita atata ca te-ai lovit la genunchi si gandeste-te la oamenii care nu mai au picioare deloc. Nu mai plange ca ti-a murit pisica, atata vreme cat sarmana Katerina Lemuskaia si-a pierdut in masacrul de la Vladivostok barbatul, fiii si fiicele [...] Nu vreau sa spun altceva decat ca nu exista un etalon al nenorocirii. Nenorocirea este relativa."