Recenzie Anna karenina scrisa de "Silvia1988"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Mi-a luat cam mult timp sa termin cele 2 volume ale “Annei K”, in care mi-am concentrat toata atentia pe care o poti acorda unei carti. Cu atatea detalii, planuri narative, personaje si intamplari, as fi avut nevoie de cateva saptamani de puscarie ca sa beneficiez de conditiile adecvate unei lecturi de asemenea anvergura.

Dar dincolo de asta, a fost o carte de nota 10. Admir talentul de povestitor al lui Lev Tolstoi, care nu lasa nimic nelamurit si nici nu se chinuie sa ascunda ceva. Cu alte cuvinte, este o carte cu totul “la vedere”, ca o pictura, iar intamplarile povestite se succeda lin si natural, ca cele ascultate la gura sobei, intr-o noapte lunga... si ruseasca evident.

Avem un personaj. Anna Karenina. Si ii mai avem pe Levin, pe Oblonski, pe Kitty, pe Vronski, pe Karenin si cati altii… Familii care se creaza pe parcursul primului volum – Levin si Kitty, Anna si Vronski, alta care se destrama. Personaje care evolueaza in gandire si pe plan spiritual, antiteza intre viata la oras si viata la tara, intre viata in Moscova si cea din Petersburg, intre viata traita dupa norme morale stricte si cea traita in desfrau. “Anna Karenina” nu e in niciun caz un roman construit in jurul Annei, ci al intregii societati rusesti de la sfarsitul secolului XIX. O societate diversificata, cum sunt toate de altfel, indiferent de perioada si spatiu geografic.
Exista probabil sute de interpretari ale cartii, dar eu am priceput cam urmatoarele: Naratorul este impartial, lucru care mi-a placut in mod deosebit. Personajele sunt judecate prin prisma comportamentului lor, dar autorul ofera destule detalii incat sa ne facem o parere complexa, in nici un caz nu se limiteaza la descrieri superficiale care alimenteaza doar anumite convingeri. Astfel, desi Anna Karenina este o femeie adulterina, procesele ei de constiinta, ca si gestul radical de la final formeaza un mozaic ce reflecta lumina negativa de-asupra ei in multiple directii, facandu-ne sa ne punem intrebari inainte de a o judeca oricat de putin. In antiteza cu familia si anturajul Kareninei, bazate pe lipsa de iubire, orgoliu si un stil de viata mai libertin, se afla familia lui Levin, proaspat creata – un stil de viata conservator, in atmosfera rurala, bazat pe cresterea copiilor si respectarea regulilor ancestrale.

Aceasta antiteza m-a facut ca pe parcursul lecturii sa prefer personajul cu care debuteaza romanul: Stepan Arkadici, de departe mai flexibil, simpatic, chiar comic as zice, undeva la mijlocul distantei dintre cele doua stiluri extreme. Este un personaj care desi greseste fata de sotia sa reuseste sa redreseze situatia, lucru pe care-l face ulterior si pe plan financiar, stiind unde sa se “infiltreze” atunci cand interesele cer. De asemenea, Stepan Arkadici pastreaza relatii de camaraderie cu toate celelalte personaje, reusind sa se faca util si sa stabileasca un echilibru in roman. In general, acolo unde se aduna personajele rasare si el si nu poti decat sa adori felul in care-si face aparitia “fluierand” in toate situatiile, de la cele placute la cele mai tensionate.

Dialogurile, monologurile lungi si descrierile amanuntite necesita multa atentie pentru a fi pricepute – oricat de prostesc ar parea, am citit unele paragrafe de 2 ori. Clar nu e un roman “de buzunar”, iar pentru o intelegere aprofundata pot fi necesare review-urile criticilor. Per ansamblu este un “must read”, care imbogateste cultura generala si o opera literara de prima mana.