Recenzie Singuratatea numerelor prime scrisa de "CealaltaAncuta"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Cartea asta m-a plimbat mult și prin multe locuri. Ale minții în special, fiindcă nu e o carte despre călătorii. Este, însă, o carte despre sentimente, despre post-traumă, despre tragic și despre durere. Și, printre astea, despre iubire. O iubire diferită, nemărturisită și păstrată în ungherele cele mai ascunse ale sufletului de teama de-a nu o pierde.

Lectura este răvășitoare, copleșitoare, exagerat de captivantă și tulburătoare. Prima parte (cel puțin), e mai mult decât o relatare, e o trăire. Cu sufletul la gură am citit până m-au usturat ochii duminica trecută. Neșansa a făcut să nu pot citi săptămâna ce tocmai a trecut, însă astăzi am dat gata și cealaltă jumătate deoarece nu mai rezistam, stăteam ca pe ghimpi. Alice și Mattia, două suflete tulburate, își trăiesc iubirea în propriul lor fel, ținând-o ascunsă de parcă în acest fel ar proteja-o, ar prelungi-o, ar duce-o până la infinit, așa cum putem duce și numerele prime. Ei înșiși sunt două numere prime care, din păcate, vor avea mereu între ei un alt număr care nu-i lasă să se atingă.

Personajele sunt complexe și niciodată pe deplin înțelese, iar asta nu o spun cu o voce ironică, așa cum aș vorbi de “săracii copii bogați” care-și cauzează problemele ce nu le au. Drama lor este undeva după granițele dramelor supreficiale, tinde către abstractizare chiar. În viața lor regăsim frânturi din viețile noastre, drame pe care nu le spunem niciodată cu voce tare, dureri pe care niciodată nu le cântăm. E o carte minunată și tristă în același timp. Puține cărți cred, în acest an, mă vor mai face să tresar, să trăiesc la fel cum mi s-a întâmplat citind acest roman…