Recenzie Cronica pasarii-arc scrisa de "CealaltaAncuta"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

"Pământul era tare și înghețat și din când în când mai cădea câte-un fulg de nea. Amintirile m-au purtat înapoi pe acele străzi, când îmi simțeam plămânii plini de aer rece și când vedeam aburi ieșind din gurile trecătorilor.

Mi-am dat brusc seama că acela fusese momentul în care începuse să se schimbe ceva. Da, cu siguranță a fost punctul de cotitură, după care fluxul din jurul meu a început să trădeze o schimbare evidentă."

Cronica păsării arc este, pentru mine, o nouă lectură revelatoare. Îmi pare tare rău că nu am suficient timp la dispoziție să aprofundez într-un timp mai scurt scrierile lui Murakami, sunt sigură, după a doua carte citită, că mă voi regăsi în multe din paragrafele cărților sale.

În această carte a sa autorul abordează un melanj de realitate cu fantezie, amestecă planurile astfel încât te trezești că o pură întâmplare nu este ceea ce pare ci o călătorie complexă între senzație și imaginație. Totul este trăit intens, dureros de complex, sentimentele și conștiința devenind laitmotivul (nu ar fi prima carte de acest gen care îmi place).

"Pasărea arc poposește pe creanga unui copac din zonă și răsucește arcul lumii, anunțându-și gestul printr-un sunet aparte. Când nu mai răsucește arcul lumii, își încetează existența, dar nu știe nimeni asta."

Recunosc, au fost și câteva pasaje mai sângeroase în carte, chestii cu care nu m-am simțit foarte împăcată, care mi-au transmis niște stări ciudate și confuze. Dar sunt trăiri, sunt lucruri pe care nu le pot povesti ori reda în cuvinte. E ciudat cum o scriere suficient de lungă (aproape 700 pagini) m-a blocat în așa fel încât să nu pot scrie prea mult despre ea. E mai mult un roman care trebuie supus meditației.