Recenzie Cartea viitorului scrisa de "andres"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

"Cred ca majoritatea oamenilor intra in librarii nestiind ce vor sa cumpere. Iar cartile se afla acolo, trimitand semnale, ca prin farmec, sa fie luate de pe raft. Persoana potrivita pentru cartea potrivita. E ca si cum ele stiu deja din viata cui trebuie sa faca parte, cum vor schimba ceva, cum le vor da o lectie sau ii vor face sa zambeasca la momentul potrivit."

O carte ca o lectie de viata. Asa am primit Cartea viitorului a Ceceliei Ahern. Am ales-o dintre sute de alte carti. Titlul m-a atras ca un magnet. Ma intreb acum, dupa ce am citit ultima pagina, dupa ce am trecut la randul meu prin atatea, daca nu cumva cartea a venit la mine ca un semnal. Si daca as fi stiut viitorul cu o zi inainte, as fi putut schimba ceva? As fi putut opri durerea aceasta care mi-a cuprins sufletul? Caderea mi-ar fi fost mai lina?

Cecelia Ahern a desenat in paginile cartii sale o poveste superba. Povestea unei familii cu secrete ascunse in negura timpului. Secrete cutremuratoare care, mai devreme sau mai tarziu, aveau sa iasa la lumina. Secretele nu pot ramane secrete, niciodata.

Tamara Goodwin, o “printesa” a vremurilor ei, fata de bani gata invartita numai prin cercuri inalte, vacante de lux si dorinte implinite una dupa cealalta, se trezeste intr-o zi aruncata in intuneric. In ziua in care tatal ei se sinucide, nu numai ca pierde un parinte, dar viata ei o ia la vale, galopand catre o prapastie fara sfarsit. Lumea ei incepe sa piara vazand cu ochii. Mama cade in depresie si nimic nu o mai poate scoate din acea stare. Averea familiei se dusese pe apa sambetei motiv pentru care tatal ajunsese sa-si ia viata neputand indura falimentul… nici macar pentru cei dragi. La inceput Tamara il uraste pentru toate acestea, desi ramane cu regretul de a se fi certat cu el inainte ca acesta sa-si puna capat zilelor.

Ramase pe drumuri, mama si fiica se retrag la tara. Aici, Jennifer, mama Tamarei, ii avea pe Arthur si Rosaleen, fratele ei si sotia acestuia, care se angajeaza sa aiba grja de cele doua pana ce se vor pune pe picioare. Pentru Tamara, cei doi erau Cuplul Izbavirii, doi oameni pe care nu ii intelegea si pe care, de asemenea, nu ii placea… desi Arthur, nu era chiar rau. Tamara ajunge din imensul ei Paradis, intr-o cutie de chibrituri, intr-o casa mica, la tara, la poarta unui castel acum ruine si incepe pentru prima data in viata sa inteleaga ce inseamna de fapt viata.

Greutatile prin care trece Tamara cea de saisprezece ani (desi parea a fi de saptesprezece) sunt nu neaparat o pedeapsa pentru viata egoista pe care o dusese pana atunci, cat o lectie de care avea nevoie pentru a putea avea mai departe o viata frumoasa, fericita, in adevaratul sens al cuvantului.

Nu am spus nimic pana acum de Cartea viitorului, acea carte care schimba cumva mersul lucrurilor sau care vine cu o “mana de ajutor” la nevoie. Tamara descopera in biblioteca ambulanta a noului ei prieten, Marcus, o carte fara titlu, fara autor si incuiata. O atragea ca un magnet. Era ca si cum acea carte dorea sa ajunga la ea. Mai tarziu, cand reuseste sa o deschida, cartea isi arata paginile goale, ca un jurnal care astepta sa fie scris. Dezamagita, Tamara vrea sa o arunce, insa sora Ignatius o convinge sa scrie. Dar jurnalul se scrie singur. Fata descopera cu uimire ca in timpul noptii apareau insemnarile zilei urmatoare scrise chiar de mana ei. Cum este posibil acest lucru? Printr-o minune, alta explicatie nu avem. Insa minunea face ca Tamara sa afle viitorul cu o zi inainte si sa poata actiona in consecinta… sau nu. Este ciudat cum, chiar si cu viitorul asezat in fata ochilor, lucrurile nu se pot intoarce in favoarea celui care il cunoaste si incearca sa il schimbe. Si totusi, Tamara reuseste sa afle lucruri pe care altfel nu le-ar fi putut afla. Secrete ingropate in ruinele cetatii ies la iveala printre sclipiri de lacrimi de sticla. Isi pierduse tatal nu o data, ci de doua ori si, mai apoi, reuseste sa-l salveze cumva… nu pe cel care s-a sinucis, desigur…

Cine era de fapt sora Ignatius, cine era Rosaleen, cine erau Jennifer sau Arthur, cine fusese tatal ei, cine erau cei care traisera candva in castel? Sunt intrebari ale caror raspunsuri vor veni treptat si totusi prea repede pentru o copila care abia incepuse sa traiasca viata, o viata in care invata sa faca primii pasi. Si cartea (jurnalul) ii sta aproape ca un prieten bun, prieten adevarat care la nevoie se cunoaste.

Daca aveti impresia ca am povestit cam mult din carte, ei bine, nu va impacientati! Povestea e lunga, e frumoasa si plina de mister. Va invit sa o descoperiti, sa va lasati cuceriti de cuvintele si lumea aceasta plina de culoare creionata de Cecelia Ahern – o alta autoare de pus la suflet.

Va recomand sa cititi Cartea viitorului, este acea carte care mi-a spus in soapta cuvinte, mi-a spus ca ele, cartile, vin la noi cu un scop. Ele ne aleg si nu noi pe ele. Mi-am dorit la un moment dat sa cunosc viitorul fie si pentru o clipa, pentru a-mi gasi linistea… dar cartea aceasta mi-a aratat ca viitorul ni-l construim singuri cu fiecare secunda. Ca bucuria de maine depinde de zambetul de azi… sa zambim mai mult si sa ne bucuram de minunile acestea imense… cartile.