Recenzie Fata de hartie scrisa de "MissValery"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Cartile considerate de multi ca fiind usurele, au o mare calitate: te prind in mreje. Asa si cu Fata de hartie a lui Guillaume Musso: nu este cea mai profunda carte citita, ceea ce este perfect in regula, pentru ca nu asta cautam.

Realitatea nu numai ca bate fictiunea, dar, uneori, realitatea chiar este o fictiune. Cam aceasta ar fi, in mare, ideea in jurul careia se invarte subiectul cartii. Tom Boyd este un scriitor multi-milionar, ca urmare a succesului inregistrat de primele doua volume din Trilogia Ingerilor. Doar ca, in momentul in care este parasit de cea care parea a fi iubirea vietii sale, Tom este parasit si de cheful de viata si, implicit, de inspiratie. Nepasator la perspectiva de a-si dezamagi fanii si de a pierde absolut tot, Tom primeste un apel de trezire neasteptat de la Billie, un personaj secundar din cartile sale, scapat din paginile prost tiparite ale ultimului volum publicat. Un scenariu greu de crezut pana si pentru mintea amortita de medicamente a lui Tom. Dar Billie are pregatite toate raspunsurile corecte, astfel ca, in curand, fictiunea devine singurul lucru real (in aparenta).

Oricat de incredibila ar parea povestea lui Billie, tot mai neverosimile mi s-au parut episoadele de urmarire a "ultimului volum supravietuitor" din cea de-a doua parte a Trilogiei Ingerilor, care fac ca hoinaritul prin lume (si nu oricum, ci cu avionul) sa para o bagatela, un lucru la indemana oricui. Iar finalul... o sa ma rezum la a spune ca nu l-am anticipat in vreun fel. Sincera sa fiu, ma asteptam la ceva cliseistic. Nu a fost cazul. Am fost surprinsa de final, dar oare si multumita? Aceasta este intrebarea.

Romanul atinge si tema prieteniei, reprezentata de triunghiul Tom - Milo - Carole. Legatura dintre cele trei personaje rezista trecerii timpului si depaseste obstacole dintre cele mai diverse: secrete, gelozii, greseli stupide, pareri eronate. Toti trei sunt salvati de prietenie, dar as indrazni sa spun ca in cazul lui Milo, devotamentul fata de prieteni (devotament care se manifesta cel putin ciudat, la inceput) este acea bila alba care inclina balanta in favoarea lui. Altfel, pentru mine Milo ar fi ramas doar agentul literar al prietenului sau cel mai bun. Un agent literar care isi face treaba bine - evident, din moment ce Tom se bucura de faima si de milioane de dolari - dar atipic (daca ma intrebati pe mine), cu cazierul si tatuajele sale si cu pasiunea pentru femei si masini exagerat de scumpe.

Si daca tot suntem la capitolul bilelor albe, trebuie sa amintesc aici si de introducerea originala, sub forma unor articole de ziar, prin intermediul carora ne este prezentata evolutia (sau, mai bine spus, involutia) povestii de dragoste dintre Tom si pianista Aurore, forta declansatoare a intregii actiuni din roman. Mi-au placut in mod deosebit si citatele de la inceputul fiecarui capitol, alese in stransa legatura cu continutul paginilor.

Unii tanjesc la o evadare din realitate. Altii, la o evadare IN realitate. Din fericire, cartea lui Guillaume Musso este numai buna pentru ambele categorii. De citit!