Recenzie Padurea norvegiana scrisa de "Silvia1988"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Am descoperit aceasta carte prin librariile on-line iar dupa ce am luat-o de pe raftul virtual, n-am mai putut s-o las din mana, desi ma aflam in sesiune. Experienta lecturii a fost pur si simplu minunata, cu atat mai mult cu cat autorul s-a inspirat in crearea ei din muzica uneia dintre formatiile mele preferate.
Povestea a fost foarte apropiata de forul meu interior si nespus de dulce, iar asta nu neaparat pentru ca este un subiect romantic.
Ni se prezinta o iubire imposibila, intre un tanar pe nume Watanabe, a carui tinerete are loc in anii ‘60 (Japonia, evident) si Naoko, fosta prietena a celui mai bun prieten al sau, un baiat cu destin tragic. La inceput, el isi traieste firesc studentia, agata fete, se imprieteneste cu un coleg de camin si cu o colega de facultate, Midori. Apoi urmeaza povestea lui si a lui Naoko.
Din motive pe care le descoperim in timpul lecturii, Naoko e nevoita sa se interneze intr-un centru de recuperare pentru bolnavi psihic. Aici, cuplul protagonist o intalneste pe Reiko, un alt personaj care marcheaza povestea cu stilul sau unic, oarecum neasteptat. Viata curge firesc, capitolele curg la fel de firesc, nimic spectaculos si totusi, fara urma de plictiseala! Intalnim un stil de scriere de cea mai frumoasa si mai atragatoare simplitate posibila, aproape ireala. Peisaje superbe, sentimente superbe, senzatii…mai mult sau mai putin erotice. O impletire ideala, ca blatul si ingredientele de pizza. Povestea e presarata cu filosofii si reflectii de bun gust, insa ramane o drama, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa ne asteptam la un happy-end.
De remarcat ca autorul nu se teme de un limbajul putin mai visceral si imaginile fara perdea, fara a fi totusi vulgar.
In concluzie, il ador pe Murakami iar personajele lui m-au cucerit fara discutie, ca si actiunea cartii, asezonata cu muzica de calitate: “I once had a girl, or should I say, she once had me. She showed me her room, isn’t it good, norwegian wood…”