Recenzie Micul prieten scrisa de "roberts"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Pentru mine, prima intalnire literara cu Donna Tartt tocmai s-a terminat. Nu stiam mai nimic de autoare dar vag auzisem de “Istoria secreta” a dumneaei si de valva cu care a fost primita de cititori si critici deopotriva. Asa c-am inceput “Micul prieten” relaxata si fara sa banuiesc aventura in care tocmai devenisem partasa. Harriet, eroina principala, este o altfel de prezenta feminina in peisajul literar: desi e la granita dintre copilarie si adolescenta, isi propune de una singura sa-l gaseasca pe asasinul fratelui ei Robin, gasit spanzurat in urma cu 12 ani. Amintirile ei sunt vagi referitor la acea zi fatidica (ziua Mamei) dar tragedia mortii lui Robin i-a distrus familia: mama, Charlotte, devine o prezenta fantomatica in propria-i casa, isi pierde interesul pentru ceilalti doi copii ai ei (somnoroasa Allison si desteapta de Harriet) iar tatal prefera o slujba in alt oras si se departeaza fizic si emotional de familia sa. In aceste conditii, Harriet creste intr-o mediu relativ normal dar regulile convietuirii nu sunt clare, casa e in vesnica dezordine iar ea este legata afectiv doar de Ida (servitoarea batrana a fam. Cleve), de bunica Eddie si de ciudatele surori ale acesteia: Libby, Adelaide si Tat. Fetita citeste “Vrajitorul din oz” si cartile lui Robert Louis Stevenson, ii place de Kim a lui Kipling, de Ioana d’Arc si de maestrul inposibilului Harry Houdini, viseaza la povesti de aventura, expeditii si calatorii in Antarctica. Normal ca vacanta de vara o plictiseste pe Harriet, gandul de a pleca in tabara religios-educativa o ingrozeste si pe fondul plictiselii fetita e convinsa ca Danny Ratliff este misteriosul ucigas al lui Robin. Drept urmare, Harriet impreuna cu prietenul ei, Hely Hull incepe sa-l urmareasca pe Danny si se va trezi implicata in tot felul de situatii detectivo-comice.

Totusi, aceasta nu este o carte politista. Harriet e o fetita, inteligenta ce-i drept, dar e doar o fetita, o combinatie savuroasa de istetime, manie retinuta si bunica Eddie (are caracterul dominator si determinat al acesteia, plus asemanarea fizica). Satula sa i se tot aminteasca ca trupul tau se dezvolta si de discutiile despre baieti, sistemul reproducator sau mirosurile de la subsuoara, Harriet dezvolta o adevarata obsesie pentru Danny R., baiatul zdrenturos care fusese in aceeasi clasa cu Robin si posibil ucigas al acestuia. Satula sa fie privita de ceilalti ca un copil ciudat, taciturn, aplecat spre studiu dar si ca o “invalmaseala de organe genitale si par crescut peste sarmanul ei trup natang“, Harriet il antreneaza pe credinciosul ei prieten, Hely in cruciada ei personala. Descoperirea asasinului e motivata de dorinta launtrica a lui Harriet de a fi bagata in seama de volatila ei mama si de necredinciosul tata. Chiar daca stie ca “secretul e sa nu iti pese, sa nu acorzi atentie faptului ca doare” pe H. chiar o deranjeaza ca nu creste intr-o familie normala, cu duminici la picnic si cine elaborate minutios. Plina de forta, curaj si inocenta deopotriva dar si speriata ca batranetea duce la resemnare si lene, ea porneste propria-i vendeta cu clanul Ratliff. Banuiala ei cade pe Danny, legat temporal de Robin dar culmea, singurul din fam.Ratliff care realizeaza ca trebuie sa evadeze din saracie si alcoolism, sa fuga undeva in lume unde nu-l stie nimeni si sa se reinventeze. Iluzia lui e facuta tandari tocmai de acesta fetita si dorinta ei de adevar si normalitate…

Energica si voluntara, Harriet este un lait-motiv pentru a descrie atmosfera orasului Alexandria in a doua jumatate a secolului XX. Saracia, mizeria, drogurile, ignoranta se impletesc alert cu prestanta familiilor vechi si bogate de odinioara. Harriet Dufresnes e nepoata lui Eddie, aceasta traind candva cu surorile ei in opulenta casa din Tribulatie si prilej de evocare a acelor timpuri fericite. Danny, fost coleg si chiar prieten al lui Robin (de unde si titlul romanului) se naste si traieste intr-o familie saraca, in care bautura si abuzurile sunt la loc de cinste. Cu parintii morti (droguri , alcool, batai) el este crescut de prea bolnava bunica Gum si terorizat de prezenta fratelui mai mare, nebunul si drogatul Farrish. Copilaria si adolescenta lor e marcata de batai, mici pungasii, teroare si in final, case de corectie, inchisoare sau fanatism religios. Normal ca Harriet e convinsa ca Danny e cel vinovat chiar daca nu are argumente palpabile. Urmarirea lui e o cursa plina de pericole si situatii grotesti, pline de neprevazut si uneori nefiresc de amuzante. Finalul neasteptat al cartii mi-a confirmat maiestria autoarei: dincolo de subiectul neobisnuit, de prospetimea unui roman de aproape 700 de pagini scris cu migala dar alert si captivant, o eroina ca Harriet pasionata de concursurile de citit, de enciclopedii si de arheologie este un copil cu o minte sclipitoare dar care nu detine controlul. Ea este fetita-detectiv dar Donna Tartt subliniaza ca trecutul, secretele si dorinta de a pedepsi vinovatul nu asigura neaparat un deznodamant fericit si un happy end atat de asteptat. Bratul lung al legii e o amenintare pentru raufacatori dar in ciuda bunelor intentii si si a dorintei de a-si vedea din nou familia pe linia de plutire, Harriet nu va reusi imposibilul. Desi m-am simtit trasa pe sfoara (am avut mereu senzatia ca Harriet are dreptate in legatura cu Danny si daaaaaaaaaa, inca sper in finaluri fericite), dupa primele clipe de buimaceala am realizat ca in acest fel Donna Tartt a scris o carte credibila cu accente de thriller si punctata de accentele naivo-magice specifice copilariei.

Un interviu cu Donna Tratt aici.