Recenzie Provence pentru totdeauna scrisa de "CealaltaAncuta"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Cartea este împărţită în 14 capitole, toate conţinând câte o povestioară sau o atitudine diferită. Pe tot parcursul cărţii dăm însă nas în nas (în capitolul 7.Cum să fii un “nas” chiar întâlnim sfaturi interesante pentru o vizită în lumea parfumurilor) de atitudinea uşor sarcastică a autorului, fără de care însă cartea nu ar mai fi avut acelaşi farmec. Îi place să mănânce sănătos, de aceea se miră cum de francezii se scaldă în colesterol şi grăsimi, îi place să deguste un vin bun, aspect foarte uşor de înfăptuit în magnifica Provence, îi place să se relaxeze în cafenelele tipic franţuzeşti, ale căror sosii din Anglia sau alte tărâmuri nu reuşesc nici pe departe să se ridice la înălţimea celor originale. Nu au acel ceva, ce mai!

Frazele sunt presărate cu formulări autohtone, de la mama lor, fraze care atunci când le citesc răsună în creieraşul meu spuse de vocile francezilor cunoscuţi de mine. Atunci eu încep să râd deoarece, sincer vă spun, chiar sună amuzant. Acum nici nu vreau să nu mă gândesc cum într-o zi le voi auzi spune şi cu accent provensal (bine eu mai râd şi fiindcă ştiu cum pronunţă un nativ englez cuvintele franţuzeşti, atunci să vezi comèdie).

Partea preferată din această carte o descrie pe doamna Ruth Reichl desfiinţând gastronomia provensală după o scurtă şedere de doar o lună în respectiva regiune. Vă rog din suflet să citiţi următoarele citate şi să observaţi umorul amestecat cu ironie.

Articolul era scris de Ruth Reichl, al cărei nume sunt sigur că produce un frisson de teamă când oamenii îl aud în bucătăriile restaurantelor din Manhattan; cu atât mai mult în perioada cât a fost şefa rubricii gastronomice din Times, o poziţie pe care n-o mai deţine acum, dar o ocupa în aprilie. Un far strălucitor de cunoştinţe culinare într-o lume ignorantă, o persoană care putea crea sau distruge reputaţia cuiva în domeniul culinar sau, cu alte cuvinte, o femeie cu picioarele bine-nfipte în pământ, cum ar spune unul dintre acei ţărani bătrâni, isteţi. [...] În timpul vizitei sale din august a putut investiga, analiza, trage concluzii şi face pulbere o întreagă regiune din Franţa – câtă sârguinţă!-, pe deasupra a găsit timpul necesar să petreacă o vacanţă total dezamăgitoare.

Detaliile continuă în acelaşi ritm, eu vă recomand cu căldură să citiţi pentru a vă binedispune cu nişte replici absolut inteligente şi chiar usturătoare pe alocuri, desigur, la adresa madamei. Încheierea acestui capitol nu se lasă mai prejos, drept dovadă:

Următoarea călătorie a lui Reichl, după cum am fost informaţi, va fi in Italia, acel pământ de aur al tuturor visurilor şi sper, de dragul ei, că i se vor împlini toate aşteptările: chelneri cântând fragmente din Puccini, ţărani voioşi zdrobind strugurii sub picioare purpurii, mese glorioase la care sunt servite paste împletite manual. Buon appetito, signora!

Ei, cum să nu savurezi cu mare drag asemenea scrieri? Serios! Vă rog, nu vă lăsaţi înşelaţi de faptul că eu am citit-o fragmentat, oricum acest lucru a fost posibil datorită capitolelor construite după cum am spus şi ca urmare a avidităţii mele pentru cît mai multe lecturi noi. Vă recomand cu drag această carte!