Recenzie Domnisoara christina. sarpele scrisa de "andreeatoma"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

In zilele noastre, dupa moda lingvistica a inceputului de mileniu, s-ar numi horror. Are toate elementele caracteristice genului, dar e mai mult decat atat. E un roman fantastic, cu o atmosfera infioratoare creata atat de bine, incat iti inspira teama si groaza. Desfasurata la jumatatea anilor 30, povestea strigoiului contine toate detaliile atat in ceea ce priveste cadrul, cat si in ceea ce priveste atmosfera, spre a fi considerata o bijuterie a literaturii fantastice. Unde ar fi mai credibila aparitia unui strigoi decat intr-un vechi conac boieresc, cu multe camere, cu mobila veche, cu un grajd si o pivnita asemenea?
Cat priveste numele strigoiului, nu ar fi putut fi ales mai bine. Cristina nu ar fi avut acelasi farmec, dar Christina are o rezonanta ce te duce cu gandul la o alta lume, nevazuta, a spiritelor. Decorul pur romanesc da si mai multa credibilitate povestii si, desi esti constient ca e o fictiune, nu poti stapani teama ce se strecoara incet incet, subtiind granita dintre real si fantastic.
Atmosfera e infioratoare, accentuata de comportamentul ciudat al familiei din care domnisoara Christina facuse parte candva si culminand cu asa-zisa poveste de dragoste. Asemanarea cu Luceafarul eminescian nu este doar aluziva, ci se concretizeaza in trimiteri directe, strigoiul, partea nemuritoare, recitandu-i muritorului de care s-a indragostit versuri din cunoscutul poem.
Ce soarta va avea aceasta iubire mai mult unilaterala? Va reusi strigoiul sa-l vrajeasca pe tanarul indragostit de nepoata sa vie?
De netrecut cu vederea este si rolul Siminei, o fetita de 9 ani, nepoata cea mica a domnisoarei Christina, cea care socheaza prin comportamentul prea matur pentru varsta sa si prin privirile sale putin spus ciudate, si nu doar atat…
Finalul, asteptat sau nu, firesc sau nu, este si el cutremurator…Mi-a placut cartea, m-a tinut cu sufletul la gura intr-un suspans atat de diferit si pur romanesc.