Recenzie Gradina de ciment scrisa de "Jo.hanna"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Ian McEwan este unul dintre cei mai controversaţi scriitori britanici contemporani, romanele sale având darul de a introduce cititorul într-o lume în care totul este posibil, acest „totul” constând în acţiuni şi oameni de a căror existenţă considerăm adesea că e mai bine să nu ştim. Teme precum violenţa, incestul, crima, războiul, au rolul de a ne atrage atenţia către o parte a naturii umane pe care, spre deosebire de noi, personajele lui McEwan nu o pot controla. „Gradina de ciment” este primul roman al scriitorului. Menţinând o atmosferă grotescă până la final, povestea înfăţişează evoluţia a patru copii, care depind unul de celălalt şi îşi creează un univers propriu, în care regulile din afară îşi pierd orice semnificaţie.

Jack, un băiat de 15 ani, este naratorul şi unul dintre personajele principale. Ne permite observarea evenimentelor din perspectiva sa, care este de cele mai multe ori neutră. El, cele două surori ale sale – Julie şi Sue – şi fratele său mai mic, Tom, îşi pierd tatăl, a cărui moarte, totuşi, nu îi impresionează mai deloc. La scurt timp moare şi mama, lăsându-i pe cei patru fără rude, cu o casă mare într-o zonă aproape pustie şi cu imensa resposabilitate de a-şi purta unul altuia de grijă. În loc să anunţe pe cineva de această tragedie, fraţii decid să îşi îngroape mama în pivniţă, într-un cufăr cu ciment, pentru a evita separarea de către autorităţi. Din acest moment, vieţile lor îşi pierd orice scop şi, lipsiţi de îndrumare, copiii încearcă să îşi descopere consolarea în cele mai neobişnuite lucruri: Tom se preface că este fetiţă, Sue se retrage în sine şi în universul cărţilor, Julie şi Jack încep să se simtă atraşi unul de celălalt, fără să se gândească o clipă că acest fel de atracţie ar putea fi interzis. Încercând să reconstituiască sentimentul apartenenţei la o familie, cei patru copii încep să evite lumea şi chiar amintirile de dinaintea morţii părinţilor. Refuză să accepte moartea singurei persoane care le-a oferit dragoste, evitând chiar menţionarea numelui mamei lor, iar acest lucru îi determină să considere că modul lor de viaţă este natural. În realitate, fiecare dintre ei şi-ar dori să fie altcineva, să trăiască viaţa altcuiva şi să simtă protecţia unui adult. Libertatea şi lipsa completă de reguli îşi pierde treptat frumuseţea, iar cei patru copiii sfârşesc prin a-şi dori cu disperare atenţie şi înţelegere, dorinţe care degenerează într-o relaţie incestuoasă.

„Grădina de ciment” este un roman psihologic care ne arată o fărâmă din ceea ce mintea unui copil poate deveni atunci când se confruntă cu moartea, cu prezenţa otrăvitoare a unui cadavru în pivniţă, precum şi cu necesităţile zilnice. Perspectiva cititorului este oarecum îngrădită, deoarece Jack se rezumă la propriile sentimente şi gânduri. Nu putem decât să ghicim ce se petrece în mintea lui Tom, care poartă rochiţe, se preface a fi Julie în jocurile cu prietenul său şi regresează până la stadiul în care îşi doreşte să se comporte ca un bebeluş. Nu putem decât presupune faptul că, poate, Sue este cea mai matură şi că pasiunea sa pentru cărţi este mai puţin dăunătoare. Însă în jurnalul ei, Sue îi vorbeşte mamei ca şi cum aceasta nici nu ar fi murit. Julie se străduieşte să se comporte ca o femeie şi o mamă, însă ceea ce îi ţine cu adevărat legaţi este cadavrul din pivniţă şi faptul că nimeni nu le-ar înţelege decizia.

Este posibil ca romanele lui Ian McEwan să nu fie o lectură tocmai plăcută pentru oricine. Nu înalţă, nu oferă sentimentul de speranţă, nimeni nu este pedepsit în final pentru că nimeni nu este vinovat. Uneori, însă, poate avem mai mult de câştigat dacă ne îndreptăm privirea şi către cealaltă perspectivă a vieţii, cea ascunsă şi adeseori neplăcută. Trebuie să menţionez că în anul 1993, „Grădina de ciment” a avut parte de o ecranizare foarte reuşită, care nu trebuie ratată.