Recenzie Corpuri ascunse scrisa de "Silvia1988"



Recenzie Corpuri ascunse scrisa de Propune aceasta cartePentru a propune cartea trebuie sa te autentifici. Acum citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Vreau sa citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Am citit aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici.
CUMPARA CARTEA Pret Magazin
Corpuri ascunse 25.86 lei *
Corpuri ascunse 33.26 lei *
Corpuri ascunse 34.36 lei *

* Preturile pot fi diferite pe siteurile partenere in functie de promotiile lor curente.

Numele cartii: Corpuri ascunse
Autor (i): Caroline Kepnes
Silvia1988 Silvia1988 pe 2020-03-13 20:17:05 Rating:

După ce romanul Tu a adus o doză sănătoasă de thrill și vibrații aproape electrice în mintea și restul corpului meu, continuarea seriei, Corpuri ascunse, de aceeași autoare, a avut un efect… foarte diferit ca să spun așa. Nu neapărat efect negativ, fiindcă nu a fost nici pe departe o lectură plictisitoare (duh, chiar la polul opus se află Joe față de noțiunea de plictiseală). Dar ceea ce s fost în primul volum o încercare reușită de a face cititorul să empatizeze cu un psihopat criminal, în volumul doi, cititorul primește o supradoză de Joe, care aproape te “regulează” cu logica sa sinistră și cu monologul interior la care ești martor direct. Am avut impresia că 'Tu' a fost precum reclama, 'Corpuri ascunse' e precum produsul cumpărat.

De data asta, autoarea nu îți prezintă numai atașamentul bolnav pentru o persoană, câteva intenții pozitive la rădăcină dar toxice în practică sau filosofia de viață ce trădează o surprinzătoare inteligență – precum în primul volum. Aici Joe își dă arama (toată) pe față și arată că este în stare de mult mai mult.

Începe cu Amy, care pare înlocuitoarea lui Beck, din primul volum. La fel ca Beck, inițial pusă pe un piedestal, Amy se dovedește de un caracter înloielnic și este pe loc trecută la polul opus simpatiei. În timp ce îi este planificat potențialul deces, Joe își continuă viața într-un mod deloc izolat cum ne-am fi închipuit. Se mută din New York în Los Angeles, unde în timp ce o caută pe Amy, se împrietenește cu tot felul de aspiranți la statutul de vedete, actualmente consumatori de droguri și instabili mental. Munca de detectiv pentru găsirea fostei iubite căzute în dizgrație, duce printre altele la comiterea a încă o serie de crimulițe, dar și la găsirea unei alte persoane de sex feminin care pare că-l face pe Joe să se îndrăgostească îndeajuns de mult, pentru a-i opri gândurile criminale.

Noua iubită, pe nume Love, îl introduce pe Joe în cercuri sociale ce aparțin clasei superioare, în care luxul este stil de viață. Deși Joe nu încetează nici o clipă să bombăne a omor vizavi de diferiți oameni care nu acționează conform așteptărilor lui, totalul victimelor nu va fi colosal și poate diferit ca indivizi la care v-ați gândi.

Ce obții, pe scurt din Corpuri ascunse? O odisee a unui psihopat care găsește motive întemeiate pentru a omorî niște inși tip neica-nimeni, motive care pe noi, ceilalți, ne-ar face doar să schimbăm cercul social. O incursiune în lumea bogătașilor, garnisită cu multe detalii legate de partea materială și privilegiile pe care aceștia le au. O paralelă destul de stringentă între viața bogaților și cea a oamenilor de rând din același oraș. Niște scene explicite de sex, dar nu mai mult decât în "Tu", cam la același nivel. Prostie sau indolență pe care Joe o remarcă la alții și care îl determină să-i trimită la Sfântu Petru, sau măcar să intenționeze asta la un moment dat. Și, evident, cât poți să duci din mintea bolnavă a lui Joe, instalată în decorul Hollywoodian cu palmieri în loc de decorul bookish din New York. Fix în mijlocul unei mulțimi de oameni ce își pun viața în pericol la cea mai mică tâmpenie debitată.



Comenteaza

















Poll

Votati cartea lunii!