Recenzie Cum sa opresti timpul scrisa de "crissis95"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

După titlu, aveam imrpesia că va fi ceva despre călătorii în timp sau chiar oameni care pot opri timpul în loc, iar pământul este locul lor de joacă… aparent, aveam nevoie de puțin mai multă imaginație;
Cum ar fi să poți trăi sute de ani, să treci prin războaie, dezastre naturale fără să pățești ceva, să te întâlnești cu Shakespeare, Căpitanul Cook, F. Scott Fitzgerald, să fi martor al progresiei umane (de la inventarea telefonului la apariția internetului și tot ceea ce îți poate oferi un singur “click”)? Dacă cineva ar veni să-mi spună că a trăit nu mai puțin de 439 de ani nu l-aș crede…și totuși e posibil să credem această ipoteză prin povestirile lui Thomas.
Tom Hazard (o parte din numele real, pe lângă toate celelalte inventate pe parcusul anilor) suferă de o boală extrem de rară numită “Anagerie” – condiție ce îți permite să trăiești sute de ani, iar ca bonus bolile nu te pot afecta. După ce și-a pierdut soția, Tom a pornit în căutarea fiicei sale, care aparent suferă de aceeași “boală” și a fugit de acasă acum mult, mult timp.
Anii treceau, iar Tom a descoperit că nu este singura persoană cu această condiție. Există o societate condusă (probabil) de cel mai bătrân “alba” (de la albatros, iar oamenilor simpli le spuneau “musculițe efemere”) care se ocupa de recrutarea noilor membri și îi ajuta să nu fie descoperiți. Aventurile sale de-a lungul anilor și fiecare “viață” le descoperim “săltător”. Autorul trece de la prezent la trecut, dar această trecere atât de bruscă nu este simțită în așa fel să-l incomodeze pe cititor.
Finalul a fost frumos, deși m-am simțit oarecum deranjată de alegerea lui Tom în legătură cu profesoara de franceză. Partea ce m-a bucurat enorm a fost atunci când protagonsitul nostru a realizat că trăia în trecut și a decis să se concentreze pe viitor și ceea ce îl face fericit. Oamenii vin și pleacă, iar el rămâne mereu în urmă… acesta este probabil cel mai bun motiv să trăiască din plin o viață de “musculiță efemeră”: să iubească, să râdă, să plângă fără a se închide în sinea sa după regulile acelei societăți învechite.
Trebuie să iubim viața fie că suntem “alba” sau “musculițe efemere”. Să ne iubim pe noi înșine, să avem grijă de cei dragi și să ne respectăm reciproc. Nu trebuie să regretăm unele lucruri din trecut… acelea nu le vom putea schimba, dar un lucru știm sigur: viitorul este acum!