Recenzie Insuportabila usuratate a fiintei scrisa de "cornelia.popa"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Subiectul iubire nu va fi nicicând epuizat. Putem să-i luăm fiecare părticică, literă, colțișor și ce mai vrem noi și vom vedea că și acestea se pot ramifica și tot așa. Cartea lui Kundera e de o profunzime aparte și nu numai, ea vorbește în același timp de atât de multe subiecte diferite și le îmbină într-o armonie de nedescris. Așa că fiecare cititor își poate extrage exact ceea ce-i folosește, exact partea în care se regăsește. Cartea e pentru toți și pentru fiecare în parte.

Avem povești de iubire, povești ce se întrepătrund și apoi se separă, povești ce se repetă, și povești unice. În prim plan se află cele două cupluri, Tereza și Tomas, Sabina și Franz. Spun în prim plan, pentru că în plan secundar apar mai multe idile, inclusiv între Tomas și Sabina. Personajele sunt complicate sau, mai bine zis, au o slăbiciune pentru a-și complica viața.

Tomas își iubește soția, însă în același timp nu se poate rezuma doar la ea, așa că are relații extraconjugale cu o mulțime de femei. Tereza știe acest lucru despre Tomas, speră să-l aibă doar pentru ea, însă în același timp închide ochii și oarecum îi permite acestuia să-și continue escapadele. Sabina urăște monotonia, vrea mereu acțiune, trăiește din trădări și le caută mereu, pe când Franz dorește armonie și echilibru.

Kundera descoasă aceste relații și personaje până la piele și chiar mai mult, le expune și gândurile, trăirile cele mai profunde. De ce? Pentru ca din ele să învățăm noi. Să extragem ce ne trebuie nouă, să ne dăm seama unde greșim și să ne analizăm modul nostru de iubire. Îl iubim într-adevăr pe cel de lângă noi? Îl acceptăm așa cum e sau încercăm mereu să-l schimbăm? Dacă ne rănește de ce continuăm să-i rămânem alături? Citind cartea lui Kundera e posibil să găsești răspunsuri la aceste întrebări și nu numai.

Recunosc, mie cartea mi s-a părut puțin grea de digerat. Spun asta nu pentru că nu mi-ar fi plăcut sau nu m-a încântat cum scrie, din contra, am citit-o destul de ușor, ci pentru că n-am reușit să mă regăsesc pe deplin în carte. Mereu m-am simțit stând pe tușă, dată la o parte. Poate e o carte ce trebuie citită după mai multă experiență de viață și la o vârstă mai matură sau poate pur și simplu Kundera nu mi se adresează mie.

“Omul nu poate ști niciodată ce trebuie să vrea, întrucât nu are decât o singură viață și n-are cum s-o compare cu niște vieți anterioare, nici s-o corecteze în niște vieți ulterioare.”

“Dragostea nu se manifestă prin dorința de a face dragoste (această dorință se aplică la un număr nesfârșit de femei), ci prin dorința somnului în doi (dorință ce se referă la o singură femeie).

“Cel ce tinde să urce mereu mai sus trebuie să se aștepte ca, într-o bună zi, să-l cuprindă amețeala. Ce înseamnă amețeala? Teama de a cădea? Dar cum se face că ne cuprinde amețeala chiar și atunci când ne aflăm pe o belvedere prevăzută cu o balustradă solidă? Amețeala e altceva decât teama de a cădea. E vocea golului de sub noi, are ne atrage, ne ispitește, trezind în noi dorința căderii, căreia ne împotrivim apoi, cu teamă.”

“Atâta timp cât oamenii sunt, mai mult sau mai puțin, tineri și partitura muzicală a vieții lor se află abia la primele măsuri, aceștia pot s-o scrie împreună și să-i schimbe motivele, dar, atunci când se întâlnesc la o vârstă mai coaptă, partitura lor muzicală e, mai mult sau mai puțin, terminată, și fiecare cuvânt, fiecare obiect semnifică altceva în compoziția fiecăruia în parte.”

“Drama unei vieți poate fi exprimată întotdeauna prin metafora greutății apăsătoare. Obișnuim să spunem că ni s-a pus pe umeri o povară. Povara aceasta o suportăm sau n-o suportăm, ne încovoiem sub ea, ne luptăm cu ea, pierdem sau câștigăm.”

“Misiunea e o prostie. Eu n-am nici o misiune. Misiune nu are nimeni! Nici nu știi ce enormă ușurare e să constați că ești liber, neavând nici o misiune.”