Recenzie Înainte să te cunosc scrisa de "cornelia.popa"



Recenzie Înainte să te cunosc scrisa de Propune aceasta cartePentru a propune cartea trebuie sa te autentifici. Acum citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Vreau sa citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Am citit aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici.
CUMPARA CARTEA Pret Magazin
Înainte să te cunosc 25.94 lei *
Înainte să te cunosc 27.93 lei *
Înainte să te cunosc 31.52 lei *

* Preturile pot fi diferite pe siteurile partenere in functie de promotiile lor curente.

Numele cartii: Înainte să te cunosc
Autor (i): Jojo Moyes
cornelia.popa cornelia.popa pe 2017-09-29 11:22:24 Rating:

Pofta de viață nu o poți cumpăra, așa cum nu poți cumpăra nici sănătatea. Ai grijă să-ți alimentezi sufletul și să ți-l păstrezi tânăr, mai ceva decât portofelul plin. Și cel din urmă contează, însă de cele mai multe ori atât de puțin. Povestea lui Will ne confirmă acest lucru și încearcă să ne facă să ne deschidem ochii minții și să apreciem viața și ceea ce avem.

Will Traynor era un tânăr împlinit, se bucura de o situație financiară ce-i permitea orice, avea o iubită superbă și profita și se bucura de viață cât putea de mult, asta până când a suferit un accident grav. La doar treizeci și trei de ani, atunci când viața părea că-i surâde mai mult ca niciodată, acesta rămâne paralizat într-un scaun cu rotile. Viața i s-a schimbat complet și pentru totdeauna, indiferent câți medici l-ar consulta și câte tratamente ar ține. Era un tânăr energic, un suflet liber, așa că oricât s-ar chinui, nu se poate adapta cu situația de față. Nu poate accepta faptul că de acum înainte va depinde de ceilalți la fiecare mișcare. E mai mult decât poate duce, de aceea decide că nu poate trăi așa și apelează la o clinică specială din Elveția ce îl poate ajuta să-și ia rămas bun de la viață.

Bineînțeles, familia nu e de acord cu decizia lui și încearcă prin diferite metode să-l facă să și-o schimbe. Aici intervine Lou Clark, o tânără simpatică, plină de viață și energie. După ce-și pierde slujba la cafenea, aceasta începe să se întrebe ce se va întâmpla cu viața ei. Are douăzeci și șase de ani și se pare că n-are nici un plan B, nu știe încotro să se orienteze. Având în vedere că nici familia ei nu o duce mai bine financiar, Lou nu are de ales și acceptă să fie însoțitoarea lui Will. Să ai grijă de un tetraplegic nu e deloc ușor, plus că ea nu are nici un fel de pregătire, însă acceptă provocarea, mai ales că e destul de bine plătită.

După lungi discuții în contradictoriu și replici dure, între Lou și Will se înfiripă o prietenie sinceră. Ajung să discute ore în șir fără să se plictisească, să se bucure de timpul petrecut împreună și, inevitabil, să se îndrăgostească unul de celălalt. Lou este devastată când află decizia lui Will de a merge la clinica din Elveția și încearcă din răsputeri să-l facă să se răzgândească, mai ales acum când nu știe cum ar putea trăi fără el și nu vrea să-l piardă.

E o poveste extrem de emoționantă. Tragedia ce-o trăiește Will te va întrista cu siguranță, iar entuziasmul, voința și credința lui Lou te vor face să speri alături de ea că Will se va adapta la noul stil de viață. Felul lui Mojes de-a scrie și de-a trezi emoții la orice frază te va ține în transă și nu te va lasă să închizi cartea decât după ce o vei termina de citit. Chiar și după, vei mai ține un timp cartea în mâini, sperând în continuare că totul va fi bine…



Comenteaza

















Poll

Votati cartea lunii!